Accident tragic pe Șoseaua Berceni: o femeie a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa cu copilul ei
Tragedie în Capitală. O femeie a fost omorâtă pe o trecere de pietoni de pe Șoseaua Berceni, în timp ce traversa împreună cu copilul ei de aproape doi ani, aflat în cărucior.
Potrivit polițiștilor, un șofer de 20 de ani nu ar fi acordat prioritate și i-a lovit în plin. Informații și imagini care vă pot afecta emoțional.
Echipajele de salvare au ajuns rapid la fața locului și au încercat să o resusciteze pe mamă, însă eforturile medicilor au fost zadarnice.
Copilul a supraviețuit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Testarea șoferului a arătat că nu consumase alcool.

