Accident grav în primele ore de circulație pe noul tronson al A7

23 December 2025, 17:29 (actualizat 23 December 2025, 17:40)

La nici cateva ore de la deschiderea oficială a traficului pe noul tronson al A7 dintre Focșani și Adjudu Vechi, un șofer de microbuz a intrat pe contrasens pe una dintre bretelele de ieşire către municipiul Adjud, și s-a ciocnit cu un TIR. Din accident au rezultat 4 victime, transportate la spital, 2 români și 2 cetățeni străini.

Semnalizarea era corespunzatoare și arată clar că circulația este într-un singur sens, dar șoferul fie nu a observat, fie a ales să continue drumul pe contrasens.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea anunță că în accident au fost implicate trei autovehicule – un TIR, o autoutilitară şi un autoturism – iar în urma impactului au rezultat patru victime, toate conştiente şi neîncarcerate.

“Trei echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare, împreună cu două echipaje SAJ, intervin la un accident rutier, în care au fost implicate un TIR, o autoutilitară şi un autoturism, produs pe breteaua de ieşire de pe A7, în dreptul municipiului Adjud. În urma accidentului au rezultat patru victime conştiente, neîncarcerate, acestea fiind preluate şi transportate la spital de echipajele medicale prezente la faţa locului”, au precizat reprezentanţii ISU Vrancea.

Accidentul a avut loc la scurt timp după ce tronsonul de 50 de kilometri dintre Focşani Nord şi Adjud fusese dat în folosinţă.

Traficul în zonă a fost restricţionat temporar pentru intervenţia echipajelor şi pentru degajarea carosabilului.

Autorităţile urmează să stabilească împrejurările producerii accidentului.

Sursa imagini: Facebook, Pagina Asociatia Construim Romania.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite