A murit Valentin Gheorghiu, pianist și compozitor considerat în tinerețe de George Enescu „un talent ce trebuie supravegheat îndeaproape”

Pianistul Valentin Gheorghiu și violonistul Gabriel Croitoru
Pianistul Valentin Gheorghiu și violonistul Gabriel Croitoru
17 iulie 2023, 14:12

„În această noapte de iulie ne-a părăsit pentru a merge să cânte în alte lumi marele nostru pianist şi prieten bun, Maestrul Valentin Gheorghiu! Dumnezeu să-l odihnească în pace şi în Lumină”, a scris Gabriel Croitoru pe Facebook.

 

 

Sicriul cu trupul lui Valentin Gheorghiu va fi depus, pentru un ultimul omagiu, marţi, între orele 10,00 şi 15,00, în rotonda Ateneului Român, iar slujba de înmormântare va avea loc miercuri, la ora 10,00, la Capela Cimitirului Bellu ortodox.

Valentin Gheorghiu este una dintre cele mai importante pesonalităţi muzicale româneşti postbelice, cu o impresionantă activitate artistică întinsă pe parcursul a peste şapte decenii. În 2014 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2018, la împlinirea vârstei de 90 de ani, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României”, „în semn de profundă apreciere pentru ceea ce a realizat în extraordinara sa carieră muzicală, în calitate de pianist şi compozitor”. Creaţia componistică a lui Valentin Gheorghiu a fost distinsă cu Premiul „George Enescu” al Academiei Române acordat Concertului pentru pian şi orchestră şi cu Marele Premiu al UCMR pe anul 2020, pentru întreaga activitate.

Valentin Gheorghiu s-a născut la 21 martie 1928, la Galaţi.

Observat şi apreciat de George Enescu şi de Cella Delavrancea, Valentin Gheorghiu a fost una dintre cele mai importante pesonalităţi muzicale româneşti postbelice, cu o impresionantă activitate artistică întinsă pe parcursul a peste opt decenii. După primele sale apariţii publice, George Enescu, într-o scrisoare adresată Ministerului Culturii, aprecia că Valentin Gheorghiu este „un talent ce trebuie supravegheat îndeaproape”.

I-a avut profesori, la Academia Regală de Muzică şi Artă dramatică din Bucureşti, pe Mihail Jora, Constanţa Erbiceanu, Mihail Andricu şi Constantin Brăiloiu. A urmat Conservatorul Naţional de Muzică din Paris.

A debutat, în 1943, ca solist pe scena Ateneului Român, cu Concertul nr. 1 în do major pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven, alături de Filarmonica condusă de George Georgescu. A fost organist la Catedrala Catolică „Sf. Iosif” din Bucureşti şi solist concertist al Filarmonicii ”George Enescu” din Bucureşti.

La prima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” din 1958, Valentin Gheorghiu a fost distins, împreună cu fratele său, violonistul Ştefan Gheorghiu, cu premiul I pentru interpretarea Sonatei nr. 3 „în caracter popular românesc”, în la minor, de George Enescu.

La 26 septembrie 2014, Valentin Gheorghiu a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Preşedinţia României i-a conferit, la 1 decembrie 2000, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Mare Cruce, în semn de apreciere pentru ”contribuţia adusă la progresul şi propăşirea României”.

La 23 mai 2018, la împlinirea vârstei de 90 de ani, a fost decorat de Preşedinţia României cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României”, „în semn de profundă apreciere pentru ceea ce a realizat în extraordinara sa carieră muzicală, în calitate de pianist şi compozitor”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Festivalul Internațional „George Enescu” va fi promovat în Republica Moldova