A început a treia etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Peste 85% la sută din buget a fost epuizat în trei ore

Electrocasnice
Electrocasnice
8 iulie 2022, 09:39

ACTUALIZARE Peste 85% la sută din bugetul celei de-a treia etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în trei ore de la lansarea acestei sesiuni.

Astfel, au fost generate de către persoanele fizice un număr de 42.910 vouchere:

– 14.502 vouchere pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile;

– 7.686 vouchere pentru uscătoare de rufe;

– 20.722 vouchere pentru aspiratoare.

––

Bugetul acestei etape este de 15 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 8 iulie, ora 10:00 – 14 iulie, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.

În cea de-a treia etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, astfel: 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de şapte zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobată pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit, precizează AFM

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite