A fost salvată în Belgia, după ce era să moară într-un spital din România. Povestea Laviniei Vlad, spusă la întoarcerea acasă
Lavinia Vlad, pacienta care în urmă cu trei luni a fost transferată de la Spitalul Floreasca la un centru de arşi din Belgia, a fost externată şi a ajuns miercuri noapte în România. Femeia a avut arsuri pe 70% din suprafaţa corpului şi a fost internată 53 de zile la Floreasca şi 90 de zile în Belgia. În ţară medicii nu i-au dat şanse de supravieţuire, dar cei din Belgia au pus-o pe picioare. Transferul a fost posibil datorită surorii ei, care a mobilizat oamenii să facă donaţii. Tot ea a fost cea care a dezvăluit condiţiile de la spitalul Floreasca, iar controalele au confirmat problemele semnalate
LAVINIA VLAD, pacientă: Eu am luptat, asta am ştiut să fac şi o să lupt în continuare. (n.r., întrebare: Cu ce imagine în minte aţi avut puterea aceasta?) Copiii, copiii şi ea. Îngerul meu, ea a fost din prima zi lângă mine când m-am trezit, a zis că nu o să-mi dea niciodată drumul la mână şi nu mi-a dat drumul. A luptat cu morile de vânt pentru mine, să trăiesc. Şi poza copiilor mei. (n.r., întrebare: Simţiţi că v-aţi născut a două oară?) Da, simt. Mi s-a dat a doua şansă la viaţă.
După 144 de zile de spitalizare, Lavinia e din nou acasă. În România, nu a avut nicio şansă, în Belgia a fost salvată şi se întoarce la copiii şi la familia ei.
LAVINIA VLAD, pacientă: (n.r., întrebare: Cum vreţi să trăiţi de mâine? Din seara aceasta, când o să vă întâlniţi cu băieţii dumneavoastră?) Să iubesc, să-mi iubesc copiii şi să mă iubesc pe mine în fiecare zi. Şi mai ales să-i iubesc pe ei. Mama, tata, pe ea. Pentru mine ea e totul acum. Ştiam că ne iubim, ştiam că ar face orice pentru mine.
ALINA ALEXANDRU, sora Laviniei: Bine, nu simţeam nevoia să îmi dai ocazia să dovedesc.
Lavinia a avut arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. 53 de zile a fost internată în România, în Centrul de Arşi de la Spitalul Floreasca. Apoi, alte 90 de zile în spitalul din Bruxelles. Acolo a primit grefe noi, tratament și tot acolo a scăpat de bacterii. În trei luni a trecut de la comă indusă la jogging pe holurile spitalului.
LAVINIA VLAD, pacientă: (n.r., întrebare: Ce preferaţi să vă amintiţi din spitalul din Belgia şi din modul în care aţi fost tratată acolo?) Oamenii, prietenii pe care mi i-am făcut acolo. Un peisaj frumos pe care îl aveam de la camera din rezervă. Am avut nişte geamuri mari şi mă puneau pe scaunul acesta lângă geam, să mă uit.
Transferul Laviniei în Belgia a fost posibil datorită surorii ei care a vorbit public despre gândaci, mizerie, durere şi lipsă de analgezice, dar și de empatie într-un centru de arşi. I-a donat piele şi atunci a înţeles ce calvar trăia Lavinia.
ALINA ALEXANDRU, sora Laviniei: Nu am crezut că trebuie să plătesc un extrapreţ şi să simt şi durere. Ceea ce am simţit în acele zile, imediat după, este ceva ce nu îmi doresc să mai simt în viaţa asta.
A lansat un apel pentru donaţii şi a reușit să o transfere. Ulterior, şi ministerul a găsit o modalitate prin care să achite costurile.
ALINA ALEXANDRU, sora Laviniei: Eu nu mai aveam nimic de pierdut. Când am ales să semnez hârtia aceea, tot ce puteam face mai rău era să nu moară până duminică, să moară chiar în ziua aia. Eu nu mai vedeam speranţa, aşa că atunci când eşti în punctul ăla, ai două variante: să te îneci şi tu sau să strigi până găseşti colacul.
LAVINIA VLAD, pacientă: Nu am cuvinte cum să le mulţumesc acelor oameni că m-au ajutat pe mine, că au fost lângă Alina atunci când a avut cea mai mare nevoie în viaţa asta, să nu clacheze, să nu mă piardă. Nu cred că există cuvinte pe pământul acesta în care să poţi să mulţumeşti omului care a putut să te ajute, cu cât a putut el acolo, cu un gând, cu o rugăciune, cu un ban.
Dezvăluirile Alinei au dus la controale în urma cărora Centrul de Arşi de la Spitalul Floreasca a fost închis. Povestea acestor două surori este în primul rând despre iubire. Şi în al doilea rând despre curaj, forţă, dorinţa de a trăi şi de a învinge un sistem căruia îi e mai simplu să te condamne decât să te salveze.

