A avut loc cea de a patra Congregaţie generală a cardinalilor, la Vatican

25 aprilie 2025, 19:21

În această dimineaţă, la Vatican, a avut loc cea de a patra Congregaţie generală a cardinalilor. Nu a fost o reuniune în care să se ia decizii, în special privind conclavul. De altfel, toată lumea se concentrează acum pe funeraliile de mâine, o ceremonie pe care Papa Francisc a simplificat-o pentru a evidenţia rolul sau de cap al bisericii catolice.

O nouă Congregaţie generală s-a reunit în această dimineaţă la Vatican condusă de cardinalul şambelan.

Înalţii prelaţi, colaboratori apropiaţi ai Papei Francisc, au discutat chestiuni legate de afacerile curente ale Vaticanului, dar şi chestiuni generale despre conclav.

Presa din întreaga lume vehiculează câteva nume care ar putea să urce în Sfântul Scaun şi se pune întrebarea dacă viitorul Papă va continua reformele începute de Francisc.

Conclavul nu poate începe însă în perioada de doliu, cele 9 zile care vor începe să se scurgă de mâine. Cu excepția primei zile a conclavului, când există un singur vot, cardinalii votează de două ori pe zi.

Pentru alegeri este nevoie de o majoritate de două treimi. Dacă nimeni nu este ales după 13 zile, are loc un tur de scrutin între primii doi cardinali. 

Dar până la conclav, mai întâi vor fi funeraliile. După serviciul religios din Piaţa Sf Petru, cortegiul funerar se va îndrepta spre Biserica Santa Maria Maggiore.

Este de aşteptat să treacă pe Bulevardul Vittorio Emmanuele, Via dei Fori Imperiali, Piazza del Colosseo și

Mormântul în care va fi aşezat Papa Francisc este întocmai cum şi-a dorit Pontiful.

Simplu, realizat din materiale din regiunea italiană Liguria, tărâmul bunicilor săi,  pe care este inscripţionat „Franciscus” și o reproducere a crucii pectorale a regretatului Papă.

Mormântul este situat lângă Altarul Sfântului Francisc, în nișa naosului lateral dintre Capela Paulină și Capela Sforza

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite