Titularizare 2026. Peste jumătate dintre candidaţi au obţinut note peste 7, o creştere de aproape 8% faţă de anul trecut
Peste jumătate dintre candidaţii la Titularizare au reuşit să obţină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creştere de aproape 8% faţă de anul trecut – 43,52%.
Potrivit sintezei rezultatelor iniţiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, transmisă marţi de Ministerul Educaţiei, situaţia rezultatelor iniţiale se prezintă astfel:
* participare la proba scrisă: 33.881 de candidaţi (84,71%) din totalul celor 39.996 de candidaţi cu drept de participare;
* 2.187 de candidaţi dintre cei prezenţi s-au retras în condiţiile prevăzute de metodologie (2.101 candidaţi din motive personale, respectiv 86 de candidaţi din motive medicale), iar 52 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 20 pentru fraudă/tentative de fraudă);
* număr de lucrări transmise la centrele de evaluare: 31.641 (dintre acestea, lucrările a 18 candidaţi au fost anulate în respectivele centre, în condiţiile prevăzute de metodologie);
* număr lucrări evaluate digitalizat: 31.623 (dintre care 6.523 de lucrări aparţin candidaţilor din promoţia curentă).
* dintre cei 31.623 de candidaţi cu note, 16.140 de candidaţi (51,04%) au obţinut note peste 7, raport procentual ce indică o creştere substanţială comparativ cu prima afişare din anul anterior. 28 de candidaţi au încheiat proba cu nota 10. Totodată, 45,15% (superioară cu aproape 5% comparativ cu 2025 – 40,11%) este rata notelor peste 7 pentru candidaţii (2.945) din promoţia curentă;
* 10.874 de candidaţi au obţinut note între 5 şi 6,99 (34,39%) – dintre aceştia, 2.385 de candidaţi provin din seria curentă de absolvenţi (36,56%).
Rezultatele înregistrate la proba scrisă (21 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar au fost publicate marţi, 28 iulie, pe pagina web rezervată acestui concurs.
Contestaţiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (conform modalităţilor comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) în data de 28 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 29 iulie, până la ora 12:00.
Rezultate finale vor fi comunicate pe 4 august (online şi la sediile inspectoratelor şcolare judeţene), repartizarea urmând să aibă loc pe 5 şi 6 august, în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare, pentru posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.
Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2026) constă în susţinerea unei inspecţii speciale la clasă sau a unei probe practice şi, ulterior, a unei probe scrise. Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidaţii trebuie să fie notaţi cu minimum 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

