Ambasadorul Ucrainei a discutat cu autorităţile locale din Brașov despre Iniţiativa de Integrare Carpatică

Foto: Instituția Prefectului Județul Brașov, Facebook
22 iulie 2026, 16:13

Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, s-a întâlnit, miercuri, la Braşov, cu prefectul judeţului, Cătălin Văsii, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, principalul punct de discuţie vizând participarea judeţului Braşov la Iniţiativa de Integrare Carpatică.

Agenda discuţiilor a cuprins şi aspecte privind perspectivele dezvoltării cooperării interregionale şi economice cu regiunile din Ucraina, se arată într-o informare transmisă de Instituţia Prefectului Braşov.

Iniţiativa de Integrare Carpatică este o platformă regională care îşi propune să aprofundeze cooperarea transfrontalieră dintre autorităţile centrale, regionale şi comunităţile locale din spaţiul carpatic, respectiv din Polonia, România, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Cehia, Austria şi Serbia şi susţine eforturile mai largi ale Convenţiei-cadru privind Protecţia şi Dezvoltarea Durabilă a Regiunii Carpatice (Convenţia Carpatică).

Proiectul urmăreşte, în principal, susţinerea integrării europene, dezvoltarea infrastructurii, protecţia mediului şi stimularea turismului durabil.

„În cadrul discuţiilor, ambasadorul ucrainean a adresat mulţumiri autorităţilor braşovene pentru sprijinul acordat cetăţenilor ucraineni care s-au refugiat din calea războiului în judeţul nostru”, a mai transmis Instituţia prefectului Braşov, citată de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite