Frații Tate acuză autoritățile britanice, după arestarea la Miami. Avocat: Acum stau ca prizonieri politici pe pământ american

20 iulie 2026, 23:25 (actualizat 21 iulie 2026, 11:41)

Frații Andrew și Tristan Tate sfidează autoritățile și din spatele gratiilor. La doar câteva ore după ce au fost arestați la Miami, au postat un mesaj video incendiar, în care acuză o înscenare grosolană orchestrată de Marea Britanie. Avocatul lor din America susține că sunt deţinuţi politici şi lansează un tir de acuzaţii la adresa procurorului general din Florida. Între timp, autorităţile judiciare din Marea Britanie extind ancheta.

„Marea Britanie poate încerca, dar nu mă poate opri efectiv să postez pe Twitter”. Acesta este mesajul sfidător apărut pe internet imediat după ce Andrew Tate și fratele său Tristan au fost reținuți în baza unui mandat internațional. Într-un clip filmat anterior și repostat acum, Andrew Tate atacă dur autoritățile de la Londra: Autoritățile britanice mă acuză că acum 15 ani am făcut ceva ce nu ar fi trebuit. Nu mi-au spus împotriva cui, unde sau când. Au spus că nu îmi zic pentru că voi posta pe Twitter. Bun, deci spuneți-mi ca să mă pot apăra. Cum să te aperi? Au zis îți vom spune dacă vii în Anglia. Sigur, vin am zis, dar să-mi garantați că nu rămân în custodie. Ei mi-au zis că nu pot face asta. Cum s-a ajuns aici când în Anglia nu le pasă de criminalitate, droguri pe stradă, dar le pasă de Andrew Tate?

De cealaltă parte, procurorii britanici extind masiv acuzațiile. Numărul presupuselor victime din noul dosar a ajuns la șapte.

Andrew Tate este acuzat de încă 7 violuri și 19 capete de acuzare pentru pornografie extremă și imagini indecente cu minori.

Fratele său, Tristan, este vizat de acuzații de agresiune sexuală și trafic de persoane. Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2010 – 2017. Cei doi au fost arestaţi de autorităţile federale în Florida, unde urmau să participe la un meci de box.

Avocatul american al fraţilor Tate în Statele Unite sustine că aceştia sunt deţinuţi politici, postând o fotografie prelucrată. Apărătorul aduce o serie de acuzatii procurorului General din Florida: “Acum stau într-o celulă de 5×12 ca prizonieri politici pe pământ american, în IZOLARE.(…) Sunt îmbrăcați în salopete portocalii precum teroriștii Al Qaeda din Guantanamo Bay. Doi bărbați nevinovați, acuzați de nimic în America, îmbrăcați ca şi combatanții inamici. (…) Când cetățenii americani pot fi închiși pentru politica lor, fiecare dintre voi este următorul. Țineți minte ce vă spun, astăzi sunt Andrew și Tristan. Mâine va fi Trump. Apoi veți fi voi” (SURSA: X/ Joe McBride)

Andrew şi Tristan Tate sunt implicaţi în anchete cu acuzaţii similare şi în România, însă nu mai au niciun fel de interdicţii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite