Războiul comunicatelor la PNL. Discuții nervoase între cele două tabere. Contre Veștea, Thuma și Bolojan. Demiteri în masă și interpretarea statutului

20 iulie 2026, 22:11 (actualizat 20 iulie 2026, 22:25)

PNL a organizat o ședință cu toți liderii, luni seara. Președintele PNL Brașov, Adrian Veștea, și președintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, ambii din aripa liberal-conservatoare din PNL, i-au cerut lui Ilie Bolojan să organizeze alegeri în filialele județene.

Ședința a început la ora 19.00 cu un acord pe ceea ce înseamnă PNRR. PNL susține foarte clar adoptarea proiectelor necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR și propune, iată, convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru săptămâna viitoare.

În schimb, sunt discuții aprinse. Ne spuneau și surse din PNL la începutul acestei zile că va fi o ședință cu scântei. Având în vedere disputele de ordin juridic, pentru că s-a propus ca în ședința din această seară să se facă puțină curățenie în interiorul PNL, mai exact la nivel de filiale, acolo unde nu sunt rezultate notabile, care să aducă în perspectiva alegerilor din anul 2028 rezultate pozitive pentru PNL.

S-a propus în această seară dizolvarea a șase filiale, sectoarele 2,3,4,5, dar și filialele din județele Ialomița și Galați.

Rămâne de discutat să vedem ce înseamnă pasul al 2-lea și asta înseamnă cine va asigura interimatele și până când vor fi aceste interimate. Au fost schimburi de replici în interiorul ședinței. Adrian Vestea, președintele PNL Brașov, spunea foarte clar că ar fi bine venite aceste alegeri în organizații și să se stabilească foarte clar și limpede cine sunt adevărații lideri ai PNL la la nivel județean. De asemenea, Hubert Thuma spunea foarte clar că ar fi bine totuși să se facă aceste alegeri în organizații.

A avut și Ilie Bolojan replici foarte clare. Spunea foarte limpede că acceptă supărări, dar la modul corect crede că sunt realități pe care nu le putem contesta. Drept urmare, sunt județe în România în care PNL nu performează și această lipsă au performanței ar putea duce la rezultate negative pentru această formațiune politică. Însă în acest în acest loc apare din nou o reacție a lui Thuma care aduce în discuție cazul Ialomița, domnul Soare a luat 36% la alegerile locale când a candidat la primărie, iar domnul Ionel Bogdan a luat doar 18% din primăria Baia Mare și acum e comunicator al partidului. Asta e politica domnului Bolojan, a spus Thuma.

La finalul ședinței au fost trase câteva concluzii:

​Miza principală a ședinței a fost restructurarea filialelor cu rezultate slabe la ultimele alegeri (prezidențiale și parlamentare).

​1. Manevra statutară: Tabăra pro-Bolojan s-a folosit de o interpretare a lui Gabriel Andronache pe vechiul statut, conform căreia mandatele liderilor județeni au expirat încă din 2025. Astfel, toți liderii sunt considerați interimari și pot fi schimbați oricând de BPN.

​Votul final: S-a votat destituirea conducerilor a 6 filiale (4 sectoare din București, Galați și Ialomița). Decizia a trecut cu 40 de voturi din 56 (întrunind majoritatea necesară de 2/3 pe vechiul statut).

​Lideri demiși confirmați: Monica Anisie (Sector 2), Dragoș Soare (Ialomița) și Meran (Galați).
​Reacția opoziției: Tabăra anti-Bolojan consideră mișcarea un abuz și amenință că va ataca deciziile de dizolvare a birourilor județene atât la Curtea de Arbitraj a PNL, cât și în instanțele civile.

​2. Confruntarea ideologică: „Epurări” vs. „Reconstrucție pentru 2028”
​Discuțiile au fost marcate de tensiuni majore între Ilie Bolojan și unii baroni locali, care îi reproșează lipsa alegerilor democratice în partid.

​Argumentele lui Ilie Bolojan: A susținut că demiterile sunt o evaluare obiectivă, bazată strict pe rezultatele dezastruoase din anumite județe. A argumentat că, fără aducerea unor oameni noi și fără o restructurare severă (dând exemplul disfuncționalităților din Ialomița), PNL nu are șanse de creștere pentru anul 2028.
​Hubert Thuma (Ilfov): L-a atacat dur pe Bolojan, acuzându-l că nu și-a ținut promisiunea de a organiza alegeri de jos în sus în filiale. I-a reproșat intenția de a impune la conducere oameni aduși din alte partide (POT, SOS, REPER) fără ca aceștia să treacă prin filtrul unor alegeri interne. Thuma l-a provocat pe Bolojan să candideze împotriva sa la Ilfov.

​Adrian Veștea (Brașov): A catalogat acțiunile BPN drept o „vânătoare de vrăjitoare”, solicitând ca adevărații lideri să fie stabiliți democratic, prin alegeri în filiale, considerând aceasta singura abordare corectă.

​3. Alte decizii și discuții (Economie și Administrație)
​Pe lângă tensiunile politice interne, s-au abordat pe scurt și teme guvernamentale/administrative:
​Imobiliare (TVA): Nicoleta Pauliuc ar fi cerut, pe surse, intrarea în vigoare a majorării TVA-ului la 21% pentru tranzacțiile imobiliare.

​Blocajul de la Agenția de Cadastru (ANCPI): Ciprian Dobre a propus un efort suplimentar masiv, inclusiv munca în weekend (sâmbăta și duminica), pentru a debloca activitatea instituției. Deși a recunoscut necesitatea eficientizării activității, Ilie Bolojan nu a fost de acord cu metoda propusă de Dobre privind programul suplimentar.

Stenograme din ședință

”Cred că ar fi normal să facem alegeri în organizații și să vedem care sunt adevărații lideri ai PNL la nivel județean. Altfel, nu facem decât o vânătoare de vrăjitoare. Ar fi democratic și bărbătește să facem aceste alegeri în filialele județene”, a spus Adrian Veștea, conform unor stenograme ajunse la redacția TVR info.

După ce a fost criticat că a demis oamenii PNL ca să pună în loc oameni ”racolați” de pe la SOS, Ilie Bolojan ar fi răspuns că ”aducând oameni noi, putem să dezvoltăm aceste județe”.

”Pot să accept supărări, dar într-un mod corect. Cred că sunt realități pe care nu le putem contesta. Sunt județe în România în care PNL, la ultimele alegeri gestionate pe forțe proprii, alegerile prezidențiale și parlamentare, a obținut rezultate mult sub media partidului. Este o evidență” le-a mai spus președintele PNL.

”Ar trebui să fie alegeri în organizații, așa cum este normal și cum s-a făcut din 1990 încoace, ca să nu ne mai ascundem după interimari și interpretări”, ar fi spus și Hubert Thuma.

Comunicat de presă PNL

PNL a decis schimbarea conducerilor a șase filiale

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a decis, în ședința de astăzi, 20 iulie, demiterea președinților şi dizolvarea Birourilor Politice Județene/de Sector pentru șase filiale ale partidului.
Decizia vizează următoarele organizații: PNL Ialomița, PNL Galați, PNL Sector 2, PNL Sector 3, PNL Sector 4 și PNL Sector 5. Facem mențiunea că în cazul PNL Galați s-a decis revocarea preşedintelui interimar, George Scarlat.

Deciziile au fost adoptate în baza prevederilor art. 74 lit. t) teza 1 din Statutul PNL și au drept obiectiv îmbunătățirea activității acestor organizații, precum și o serie de măsuri ce se impun pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din strategia și programele politice ale PNL.

Hotărârile privind schimbarea conducerilor filialelor au fost adoptate cu votul favorabil a două treimi din membrii Biroului Politic Național, în conformitate cu prevederile statutare.

În cadrul ședinței de astăzi, Biroul Politic Național a validat, de asemenea, propunerea privind componența Consiliului Director al Institutului de Studii Populare (ISP). Din Consiliul Director urmează să facă parte președintele PNL, Ilie Bolojan, trei foști președinți ai partidului – Valeriu Stoica, Emil Boc și Theodor Stolojan – precum și Robert Sighiartău, Sebastian Burduja și Dragoș Pîslaru.

Biroul de presă al PNL

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite