Raed Arafat, la TVR INFO: O femeie a fost rănită în viitura de la Bușteni. Alte 12 persoane, salvate sau evacuate
O singură persoană a fost rănită în urma viiturii care a lovit orașul Bușteni, a declarat, prin telefon, la TVR INFO, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Este vorba despre o femeie luată de ape și salvată de echipele de intervenție.
„Avem o singură persoană rănită, din informațiile pe care le am. Situația este în dinamică. Este vorba despre o femeie care a fost luată de viitură, dar a fost salvată. A suferit fracturi la nivelul membrelor inferioare și a fost preluată de un echipaj SMURD”, a declarat Raed Arafat.
Alte două persoane în vârstă au fost salvate dintr-o mașină luată de ape și sunt în siguranță. De asemenea, zece persoane au fost evacuate sau au reușit să iasă singure din autoturismele surprinse de viitură.
„Nu avem, în acest moment, informații despre persoane dispărute și nu sunt persoane decedate. Din ultimele informații primite de la colegii aflați la fața locului, ploile au încetat sau sunt mai puțin intense, iar apele încep să scadă”, a precizat șeful DSU.
Raed Arafat a dat asigurări că în zonă vor rămâne resursele și personalul necesar pentru sprijinirea populației afectate. Dacă situația o va impune, echipele de intervenție vor fi suplimentate.
Bușteni, cea mai afectată zonă până în acest moment
Șeful DSU a precizat că au fost emise mai multe avertizări Cod roșu de tip nowcasting, însă cel mai grav impact raportat până acum este cel din Bușteni.
„Până în acest moment au fost emise mai multe avertizări Cod roșu de tip nowcasting, dar, ca efecte și impact, singura situație care mi-a fost adusă în atenție ca fiind mai serioasă este cea din Bușteni. Situația este în dinamică, astfel că lucrurile se pot schimba și pot apărea informații noi”, a spus Raed Arafat.
Județul Prahova rămâne sub avertizare Cod portocaliu de vijelii și ploi puternice. Arafat a avertizat că pericolul unor noi viituri nu a trecut.
„Există în continuare risc de viituri, pentru că suntem încă sub efectul avertizărilor, iar coduri de tip nowcasting pot fi emise oricând. Sfatul nostru pentru populație este să fie atentă, să asculte și să respecte recomandările pompierilor, polițiștilor, jandarmilor și mesajele transmise prin sistemul RO-ALERT”, a subliniat șeful DSU.

