Cehov și „tristețea veselă”

În anul 1860, la 15 iulie, se naște Anton Pavlovici Cehov. Că a fost cel mai mare dramaturg rus și printre cei mai importanți din literatura universală, nu prea e dubiu, criticii cazând aproape în unanimitate de acord asupra acestui fapt.

George Călinescu își începe eseul despre Cehov din Studiile de literatura universală astfel: „Ca și Cervantes, Cehov face parte din acea categorie de genii care au tristețea veselă.”

Într-adevăr, în piesele lui tristețea, ratarea și singurătatea miros cel mai puternic în aerul aproape irespirabil. În schimb, în nuvele, umorul domină nota sumbră.

Într-una dintre ele e vorba despre Volodea, un student la medicină care o iubea pe Sofia Ivanovna, dar n-avea curaj să i-o spună. Într-o zi, gazda îi aduce o scrisoare în care Sofia îl invita la o întâlnire în parc. Înspăimântat, Volodea îi cere gazdei o sticla de vodcă, să-și facă un pic de curaj. O bea pe toată și pleacă în parc la locul de întălnire.

Se așază pe bancă și înjură guvernul, deranjând trecătorii. Când apare Sofia Ivanovna, începe s-o înjure și pe ea, reproșându-i că a făcut o greșeală gramaticală în scrisoarea pe care i-o trimisese și ratând astfel un amor care putea să fie esențial.

Într-o altă nuvelă, se prezintă povestea a doi călători care aveau la ei o mare sumă de bani și se temeau să nu fie jefuiți. Trag la un han și se duc să se schimbe în camera. Prin ușa deschisă, surprind cu groază o discuție dintre hangiu și nevastă-sa: „Ce facem, întrebă hangiul, îi tăiem pe amândoi sau doar pe unul?” „Pe amândoi„, răspunde categoric hangița. „Să fim serioși, n-o să le ducem lipsa.”

În realitate, hangiul se referea la cei doi pui pe care-i mai aveau în bătătură și pe care se gândeau să-i servească la cină călătorilor.

De meserie, Cehov era doctor. „Medicina e soția mea„, spunea el, „literatura e amantă„.

În realitate, și-a găsit soția târziu, la 41 de ani. N-a apucat să stea cu doamna lui decât trei ani, fiindcă a murit de tuberculoză.