Debitul Dunării, de aproape trei ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie

12 July 2026, 15:35

Debitul Dunării va fi în scădere la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) pe parcursul săptămânii viitoare, până la aproximativ 1.800 metri cubi pe secundă (mc/s), de aproape trei ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) valabilă pentru perioada 11 – 18 iulie 2026.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în general, în scădere.

Pe râurile interioare, debitele vor fi, în general, în creştere, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă şi propagării, exceptând prima zi a intervalului de prognoză, când vor fi relativ staţionare.

Nivelul Dunării continuă să scadă. Trecerea cu bacul între Bechet și Bulgaria a fost suspendată

Nivelul Dunării continuă să scadă și este sub nivelurile de navigație în cele mai multe sectoare. Trecerea cu bacul între Bechet și Bulgaria a fost suspendată. Hidrologii prognozează că debitul va fi și mai mic în perioada următoare, dar responsabilii de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos speră să nu fie nevoiți să oprească navigația.

Pe toată durata intervalului de prognoză sunt posibile creşteri mai importante de niveluri şi debite, pe unele râuri din zonele de deal şi de munte, datorită precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ.

Pentru luna iulie, hidrologii au estimat în prognoza trimestrială un debit maxim al Dunării de 3.800 mc/s, mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 4.700 mc/s, iar cel minim la 2.200 mc/s.

Regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare pe parcursul lunii iulie, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinul hidrografic al Ialomiţei, bazinele superioare ale Jiului şi Buzăului şi pe cursul Jiului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bârlad şi pe râurile din Dobrogea.

Dunărea scade de la o zi la alta. Debitul fluviului la intrare în ţară este la jumătate

Dunărea scade văzând cu ochii şi a ajuns la un nivelul sub cel obișnuit pentru această perioadă a anului. Debitul fluviului la intrare în ţară este la jumătate. Navigatorii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă pe șenal şi să nu depășească un anumit nivel de încărcare al navelor. Şi în următoarele zile, tendința este tot de scădere.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite