Show-uri spectaculoase în prima zi a festivalului Beach, Please!

10 July 2026, 12:59 (actualizat 10 July 2026, 13:00)

Prima zi a festivalului Beach, Please! a adus show-uri spectaculoase și o energie care a ţinut publicul până târziu în noapte. Petrecăreţii s-au bucurat de concerte memorabile ale artiştilor preferaţi şi de o întreagă experienţă oferită de Nibiru, noua destinaţie de pe litoral, din staţiunea Costineşti.

Pe cele trei scene ale festivalului au urcat în prima zi unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, printre care Nemzzz, Prettifun şi Alex Velea.

Fanii i-au întâmpinați pe artişti cu entuziasm. Au cântat și au dansat de la începutul concertelor până după miezul nopții.

Starul primei seri, Playboi Carti, nu a reușit să ajungă la timp din cauza vremii nefavorabile, spun organizatorii, care promit să-l reprogrameze.

Beach, Please! continuă până duminică, 12 iulie, cu experienţe şi concerte vibrante.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă