Cel puţin 12 oameni au murit în Spania, în ultimele ore, din cauza incendiilor de vegetaţie. Anglia, sub cod portocaliu de caniculă
Cel puţin 12 oameni au murit în Spania, în ultimele ore, din cauza incendiilor de vegetaţie, izbucnite pe fondul caniculei. Europenii se luptă cu un nou val de căldură extremă, cu temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioada a anului.
12 morţi şi 6 răniţi este bilanţul preliminar al incendiului declanşat în provincia spaniolă Almeria. Unele dintre victime se aflau în maşină. Flăcările au înghiţit pur şi simplu autoturismele. 20 de mii de persoane din zona cea mai afectată sunt în lockdown: autorităţile îndeamnă populaţia să rămână în casă, cu ferestrele închise.
Al treilea val de canicula în doua luni a dat peste cap planurile pentru Ziua naţională a Franţei. Ăn mai multe localităţi, focurile de artificii, tradiţionale de 14 iulie, au fost anulate.
Aproape toată Anglia e sub cod portocaliu de caniculă. S- au înregistrat temperaturi record pentru această perioadă a anului: 35 de grade.
Până sâmbătă, din cauza căldurii din Regat, sunt posibile perturbări ale traficului feroviar. De asemenea, unităţile medicale se aşteaptă la creşterea numărului de pacienţi, în contextul caniculei.
O analiza publicată ieri la Berlin arată că, în Germania, cel puţin 4 mii de decese din luna iunie pot fi asociate caniculei. Este vorba despre persoane trecut de 75 de ani.
Luna iunie 2026 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest – anunţa Copernicus, observatorul climatic al Uniunii Europene.

