Litoralul așteaptă turiștii. Stațiuni aproape goale în timpul săptămânii

7 iulie 2026, 08:36

Aglomerația de la sfârșitul săptămânii din stațiuni se stinge lunea ca prin farmec. Plajele se golesc, falezele la fel și chiar și la munte se lasă liniștea. Agenții de turism spun că nu este neapărat semn de criză și că de la jumătatea lunii hotelurile, pensiunile și restaurantele se vor umple, indiferent de ziua săptămânii. Deocamdată, gradul de ocupare este de aproximativ 50%.

Stațiunea Mamaia rămâne în statistici cea mai căutată, atât în weekend, cât și în timpul săptămânii. Aici vin cei mai mulți turiști, dar are și cel mai mare număr de unități de cazare și plaja cea mai amplă. Așa că, în prima zi a săptămânii, nici vorbă de aglomerație.

Reprezentanții patronatului și operatorii de turism spun că litoralul românesc are ce oferi dincolo de o zi la plajă – de la sporturile acvatice care se pot practica, până la excursii chiar și peste graniță, în Bulgaria.

Începutul lunii lui Cuptor nu aduce valurile de turiști de altădată. Hotelurile sunt ocupate la jumătate din capacitate în zilele de lucru și se umplu cum vine weekendul. Patronatele din turism spun că anul 2026 se încadrează în tiparul obișnuit – stațiunile tind să se ocupe la maximum după jumătatea lui iulie și în luna august. Iar scăderea valorii voucherelor de vacanță nu a provocat nicio criză pe litoral.

Liniște și în stațiunile de la munte la început de săptămână. Parcările sunt goale, străzile aproape pustii. Pentru cei care fug de aglomerație, o adevărată binecuvântare.

Hotelierii spun că sunt ocupate tot jumătate din unitățile de cazare, iar tendința de a petrece weekendul departe de casă se resimte și la Poiana Brașov.

Săptămâna viitoare se anunță din nou temperaturi de vară toridă, așa că turiștii vor putea fie să ia calea muntelui pentru puțină răcoare, fie să se refugieze la malul mării, unde canicula nu poate învinge briza.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite