Creditele pe termen lung, sursă de stres suplimentar. Explicațiile psihologilor
Pentru mulți români, semnarea unui credit ipotecar este momentul visat al vieții: casă proprie și stabilitatea mult dorită. Însă bucuria se transformă adesea într-o sursă de stres pe termen lung.
O analiză de specialitate arată că mulți debitori dezvoltă ceea ce experții numesc „stres post-contractual”, chiar dacă își permit fără probleme ratele lunare.
Psihologii explică fenomenul prin mecanisme precum teamă de pierdere, supra-evaluarea obligațiilor viitoare și anxietatea legată de angajamentele pe 20 sau 30 de ani.
De asemenea, mulți români evită refinanțarea creditelor, chiar și atunci când ar putea obține condiții mai bune, din teamă schimbării și a incertitudinii.
Specialiștii spun că fenomenul este amplificat în România de nivelul redus al educației financiare și de experiențele economice din trecut, care au lăsat urme de neîncredere. Creditul ipotecar rămâne astfel nu doar o decizie financiară, ci și una profund emoțională.

