Serena Williams, înfrângere la revenirea în circuit, în primul tur la Wimbledon. Sportiva de 44 de ani nu mai jucase de 4 ani

1 iulie 2026, 14:05 (actualizat 1 iulie 2026, 14:26)

Fostul lider mondial Serena Williams a ratat, la 44 de ani, revenirea sa în circuitul profesionist feminin de tenis la simplu, după ce a fost învinsă în primul tur la Wimbledon de australianca Maya Joint (87 WTA), cu 6-3, 6-7 (6/8), 6-3, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Serena Williams, care are 23 de titluri de Mare Șlem la simplu, a început să joace tenis profesionist după patru ani la începutul lunii, în proba de dublu, cu un bilanț de o victorie (la Queen’s) și un eșec (la Berlin).

La Wimbledon, ea va juca și la dublu, alături de sora sa Venus (46 ani).

Lider în circuitul WTA timp de 319 săptămâni, Serena Williams nu mai jucase un meci de simplu de la înfrângerea sa în turul al treilea la US Open în 2022.

Serena Williams, revenire la Wimbledon, la 44 de ani/Foto: AP

La zece ani după ultimul din cele șapte titluri obținute de Serena Williams la All England Club, americanca a fost a doua cea mai vârstnică jucătoare din istorie care joacă la simplu un meci la Wimbledon, după Martina Navratilova, care avea 47 de ani în 2004.

Serena Williams a arătat că este puternică la serviciu și de pe fundul terenului, aproape ca în vremurile bune, însă mai puțin mobilă și cu greșeli mari făcute uneori, însă reușit să câștige setul al doilea. În decisiv, Serena a condus cu 2-1 cu break, dar adversara sa a întors scorul și s-a impus după două ore și 15 minute de joc, iar în turul secund o va înfrunta pe filipineza Alexandra Eala (32 WTA).

O mare surpriză din primul tur a fost eliminarea ucrainencei Elina Svitolina, a opta favorită, de către compatrioata sa Daria Snigur, cu 7-5, 6-2.

Au părăsit prematur turneul și daneza Clara Tauson (cap de serie numărul 24), croata Donna Vekic (31) și spaniola Paula Badosa.

Sotul Serenei Williams, Alexis Ohanian, și fiica Olympia, la Wimbledon/Foto: AP
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite