Miruţă: Armata Română face angajări; aproape 7.000 de oameni – un record pentru ultimul deceniu

Radu Miruță
30 iunie 2026, 18:29 (actualizat 30 iunie 2026, 18:30)

Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs aproape 7.000 de posturi de soldat şi gradat profesionist (SGP) în toată ţara.

”Armata Română face angajări. Aproape 7 mii de oameni, un record pentru ultimul deceniu. Printre planurile cu care am venit la minister s-au numărat: înzestrarea armatei cu tehnică modernă; împrospătarea resursei umane. Cu ambele suntem în grafic: cel mai mare program de înzestrare cu tehnică de ultimă generaţie tocmai s-a derulat în mai puţin de un an şi tocmai a fost semnat, iar din 7 septembrie, 6.763 de noi colegi care vor fi declaraţi admişi în cele 38 de judeţe unde se fac recrutări vor începe serviciul”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă.

MApN vine cu o serie de precizări privind condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească un candidat:

* Vârsta: 18 – 45 de ani;

* Minimum 10 clase terminate;

* Nu e nevoie de facultate sau experienţă militară anterioară.

”Ce primeşti? Salariu stabil din prima zi. Asistenţă medicală asigurată. O carieră sigură şi respectată. Atenţie: locurile se împart pe judeţe şi selecţia a început deja. (…) Mergi direct la Centrul Militar Zonal (CMZ) din judeţul tău sau intră pe www.recrutaremapn.ro şi vezi ce ţi se potriveşte”, transmite MApN pe Facebook. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite