Odeta Nestor, fosta şefă a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, a fost plasată în arest la domiciliu
Odeta Nestor, fosta şefă a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a fost plasată luni în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Decizia instanţei este definitivă.
Pe 17 iunie, Odeta Nestor a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti, însă aceasta a contesta decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care a înlocuit măsura cu una mai blândă.
Direcţia Naţională Anticorupţie preciza într-un comunicat transmis Agerpres că două persoane au fost arestate preventiv într-un dosar de corupţie: un cetăţean bulgar R.D.M. – acuzat de dare de mită şi N.C.O. – acuzată de complicitate la luare de mită, dare de mită şi instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că N.C.O. este Nestor Cristinela Odeta.
Procurorii susţin că, în perioada noiembrie 2025 – martie 2026, aceasta ar fi remis unui funcţionar public din cadrul ONJN, colaborator autorizat în cauză, suma totală de 1.500 euro şi 2.000 lei, direct, în legătură cu urgentarea şi, respectiv, întârzierea îndeplinirii unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu.
De asemenea, ea l-ar fi determinat pe funcţionarul respectiv să-i permită accesul la înscrisuri comunicate instituţiei publice, conţinând informaţii nedestinate publicităţii, prin prezentarea şi înmânarea acestora la aceeaşi dată.
În plus, ea ar fi înlesnit acceptarea de către un funcţionar public din cadrul ONJN a promisiunii sumei totale de 100.000 euro făcute de cetăţeanul bulgar, în numele şi în interesul unui operator economic care îşi desfăşoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc, în scopul finalizării unor verificări iniţiate de ONJR, într-o manieră care să nu permită dispunerea faţă de operatorul economic vreunei sancţiuni.
Referitor la suma promisă de 100.000 de euro, procurorii spun că cetăţeanul bulgar R.D.M. a remis 50.000 de euro în două tranşe (45.000 de euro şi 5.000 de euro) pe data de 8 aprilie şi restul de 50.000 de euro în data de 16 iunie, ocazie cu care a fost prins în flagrant.

