Start de sezon odată cu redeschiderea ștrandului de pe Lacul Ursu. Mii de turiști caută răcoarea și efectele terapeutice ale apelor sărate
La Sovata a fost dat startul oficial al sezonului estival, odată cu redeschiderea ștrandului de pe faimosul Lac Ursu, unul dintre cele mai spectaculoase lacuri din țară și cel mai mare lac helioterm din lume. Proprietățile terapeutice ale apei sărate atrag anual zeci de mii de turiști din România și din străinătate.
În prima zi a sezonului, zeci de persoane au venit să se bucure de relaxare, iar mulți au ales să își petreacă întregul weekend în stațiune, unde canicula se resimte mai puțin decât în alte zone ale țării.
Încă de dimineață, ștrandul de pe Lacul Ursu s-a umplut de vizitatori. Printre ei s-au aflat oameni de toate vârstele, unii veniți de la sute de kilometri distanță pentru a se bucura de apa sărată și de aerul curat.
Lacul Ursu este renumit și pentru tratamentele balneare care pot fi urmate aici. Băile în apa sărată sunt recomandate în cazul mai multor afecțiuni, deoarece contribuie la reducerea durerilor, relaxarea musculaturii și îmbunătățirea mobilității.
Întins pe o suprafață de aproximativ patru hectare, la poalele unor versanți de sare, Lacul Ursu s-a format în urmă cu aproximativ 150 de ani, în urma prăbușirii unei vechi exploatări de sare. Este celebru pentru fenomenul de heliotermie, care face ca temperatura apei să crească odată cu adâncimea. Vara, apa are aproximativ 20 de grade la suprafață, ajunge la 30–40 de grade la un metru adâncime, iar în straturile inferioare poate atinge chiar și 60 de grade.
În apropierea Lacului Ursu se află și alte lacuri sărate, mai mici, dar la fel de apreciate pentru proprietățile lor terapeutice: Aluniș, Verde, Negru, Roșu, Mierlei și Șerpilor.

