Războiul care n-a fost și expresiile care ne-au rămas de la el: “Mărul discordiei”, “Călcâiul lui Ahile”, “Calul troian”

În anul 1184 înainte de Hristos, la 11 iunie, se spune că s-ar fi terminat Războiul Troian. Cum altfel decât prin jefuirea și incendierea celebrei cetăți, descoperită de arheologul Schliemann câteva milenii mai târziu undeva în Anatolia de azi.

Despre conflict știm de la Homer, din Iliada. Despre Homer nu știm prea multe lucruri, nici dacă a existat sau nu.

Războiul a început după ce, la o nuntă olimpiană, din cauza că nu fusese invitată, Zeița Discordiei a aruncat un măr de aur pe care scria “Celei mai frumoase”.

Trei zeițe s-au simțit vizate și au revendicat mărul: Hera, şefa Olimpului, Atena, Zeița }nţelepciunii şi Afrodita, patroana Iubirii.

Cum marii bărbați olimpieni s-au temut să dea un verdict, a fost chemat un muritor imparțial să ia decizia. Paris, fiul lui Priam, regele din Troia. Hera i-a promis putere, Atena înţelepciune, iar Afrodita a zis simplu că i-o dă pe cea mai frumoasă femeie din lume, Elena, nevasta lui Menelaos, regele din Sparta.

Tânărul, selectat drept judecător poate pentru că era frumușel și flușturatic, a ales-o pe Elena, iar Menelaos a strâns toate cohortele de ahei ca să plece să-și recupereze consoarta.

A urmat un război de 20 de ani în care au murit sute de mii de oameni.

De pe urma acestui sângeros război, oamenii moderni nu s-au ales decât cu trei celebre sintagme devenite locuri comune în vorbire: “Mărul discordiei“, “Călcâiul lui Ahile” și “Calul troian“.

Cam astea sunt, ca să facem un joc de cuvinte nu neapărat reușit, “ulisele” acestei conflagrații.

Material de Gandi Georgescu