Investigație realizată de BNT și TVR: Se transformă Dunărea într-o supă de plastic? (PARTEA II)

De Milen Atanasov

Deșeurile plutitoare de mari dimensiuni de la suprafață reprezintă doar o parte a invaziei de plastic de-a lungul cursului inferior al Dunării. Plasticul se ascunde printre tufișuri și rădăcini, se descompune, se depune și continuă să se deplaseze pe fundul albiei râului. De unde provine, de fapt, și cine sunt cei mai mari poluatori?

Invazia plasticului în fluviul Dunărea (PARTEA I)

Jurnaliștii de la BNT, Milen Atanasov și Bilyana Boneva, împreună cu colegii lor de la televiziunea publică română TVR, Alina Salanți și Ana-Maria Stancu, au pornit în căutarea plasticului de-a lungul Dunării. A doua parte a investigației lor îi poartă în Parcul Natural Persina, la bordul navei de cercetare Rexdan, pe plajele din România și în apropierea portului Ruse.

FOSNETUL POLUĂRII

Primăvara umple aerul din aria protejată „Kaikusha” cu fâlfâit de aripi, bâzâit, cântec de păsări și foșnetul ierbii. Un trosnet ciudat strică însă farmecul acestui peisaj natural idilic. Sunetul neliniștitor provine din sacii plini cu sticle de plastic colectate de voluntari în timpul celei mai recente campanii de curățare din zona mlăștinoasă aflată la cinci kilometri sud-vest de orașul dunărean Belene. Același zgomot se aude și din stuful din apropiere. La baza tulpinilor sale sunt adunate și mai multe sticle de plastic abandonate, care se dilată, se contractă și trosnesc sub razele soarelui.

FOTO: Deșeuri de plastic pe plaja din orașul Belene, vizavi de Insula Magarets.

„Kaikusha” este o zonă umedă care amintește de vechile lunci inundabile de-a lungul Dunării. Este situată la 5 km sud-est de orașul Belene și face parte din impresionantul Parc Natural Persina – unul dintre cele mai sălbatice locuri de pe cursul inferior al fluviului, adăpost pentru 1.100 de specii de animale. Înțelegem pe deplin de ce, acum 25 de ani, ecologul Stoyan Mihov a ales să se stabilească la Belene. Protejarea și restaurarea zonelor umede de pe Dunăre au devenit misiunea sa de viață. În ultimii ani, Stoyan și angajații parcului natural au început să studieze și reproducerea scrumbiei de Dunăre. Peștii intră din Marea Neagră pentru a-și depune icrele de-a lungul cursului inferior al Dunării. Căutarea icrelor lor este echivalentă cu a căuta o picătură de apă în interiorul râului, explică Stoyan.

Stoyan Mihov, ecolog: „Icrele lor sunt foarte ușoare. Plutesc în apă și sunt complet transparente. Peștișorul care se formează în interiorul icrei este transparent. Ochii lui sunt transparenți. Totul este transparent. Aceasta este o caracteristică menită să-l protejeze de prădători. Folosim plase planctonice și ictioplanctonice, foarte fine, cu care prindem aceste icre și le numărăm. În ciuda faptului că plasa are un diametru mic, prindem în ea tot felul de materiale naturale și nenaturale. Din păcate, în ultimii ani, tot mai des, în interiorul plasei, împreună cu icrele, apar și multe particule de plastic și tot felul de alte reziduuri poluante rezultate din activitatea umană. Și uneori nu avem icre, dar avem mai mult plastic în probă.”

FOTO: Căutarea icrelor de scrumbie de Dunăre în apropierea Arhipelagului Belene.

Ne-am pierdut noțiunea timpului în timp ce observam stârcii și cormoranii de pe puntea bărcii de cercetare cu care Stoyan și expertul în biodiversitate Veselin Koev studiază zona fluviului din apropierea Insulei Magarets – parte a arhipelagului local al Dunării. Ne pierdem și simțul proporțiilor în timp ce cuvintele ecologului ne cufundă în lumea microscopică a marii invazii de plastic.

Stoyan Mihov, ecolog: „Putem vedea containerul plutind la suprafață, dar aceste bucățele mici care se află în apă, aproape de fund, sunt greu de observat. Foarte des chiar și organismele vii fragmentează plasticul în mod pur mecanic, atunci când acesta trece prin stomacul peștelui. O bucată de 5 mm va deveni 1 mm. Apoi va fi preluată de micile crustacee care trăiesc pe fund. Ele îl vor fragmenta și mai mult, încercând să extragă hrană din el, deoarece plasticul se acoperă cu alge. Crustaceul nu poate înțelege că este plastic acoperit cu alge și încearcă să le mănânce, sfărâmându-l și mai mult. Și toate acestea ajung în râu. Ni se va părea că apa este limpede, dar de fapt ea poartă cu ea mult din plasticul care a fost cândva aruncat într-o pajiște sau într-o râpă.”

FOTO: Vedere către o parte a Arhipelagului Belene de pe fluviul Dunărea.

Acesta este doar unul dintre numeroasele scenarii de poluare în care plasticul mare, care „pocnește” din zonele de coastă ale Dunării, se transformă într-un flux de microparticule de-a lungul cursului inferior al fluviului. Informații noi despre aceste particule sunt aduse și de oamenii de știință români de pe Rexdan – cea mai mare și mai modernă navă pentru monitorizarea complexă a fluviului Dunărea.

LA BORDUL LABORATORULUI FLOTANT

Jurnalista TVR Alina Salanți este lăsată la bordul navei Rexdan într-un moment în care oamenii de știință „capturează” particule de plastic sub suprafață, în apropierea orașului românesc Galați. Plasa dispozitivului de prelevare a probelor de apă este mult mai fină decât cea folosită pentru captarea icrelor în perioada de reproducere a peștilor. Ea reține toate particulele mai mari de 50 de microni. După colectarea și procesarea probelor în condiții de laborator, particulele de plastic separate formează un caleidoscop colorat pe filtrul alb. Este dificil de stabilit exact cantitatea, dar cu siguranță cantități mari de microplastic se acumulează în Delta Dunării – o zonă cu natură și biodiversitate unice.

FOTO: Nava de cercetare Rexdan în apropierea orașului Galați, România.

„Delta Dunării face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Vorbim despre o biodiversitate excepțional de bogată, iar microplasticul are un impact serios asupra organismelor acvatice, animalelor și păsărilor. Există studii care dovedesc prezența microplasticului chiar și la păsări”, explică Mădălina Călmuc, cercetător la Facultatea de Științe și Mediu a Universității „Dunărea de Jos”.

În toate probele de apă și sedimente prelevate la bordul navei Rexdan, oamenii de știință descoperă microplastice. Însă în mediul natural aceste plastice nu se regăsesc într-o formă pură, amintește profesorul Lucian Georgescu, coordonatorul complexului de cercetare Rexdan.

FOTO: Cercetarea curentului Dunării în apropiere de Galați pentru particule de microplastic.

Profesor dr. Lucian Puiu Georgescu, Universitatea „Dunărea de Jos”: „Când o particulă de microplastic pătrunde într-un organism, ea nu intră singură. Odată cu ea pătrund și substanțele lipite de suprafața ei – metale grele, reziduuri farmaceutice, pesticide, precum și agenți patogeni, virusuri și bacterii.”

O mică bombă cu ceas din polimer. Așa se transformă particulele de plastic fragmentat. Ele devin purtători de conținut biologic și chimic, gata să se activeze și să declanșeze tot felul de reacții la contact, atașare sau pătrundere în organismele vii. Toate acestea se întâmplă în timp ce ne temem că cineva ne va implanta cipuri pentru a ne schimba obiceiurile, percepțiile sau ADN-ul…

FOTO: Iată cum arată particulele de plastic din fluxul râului pe cursul inferior al Dunării.

Nu mai considerăm că termenul „supă de plastic” este exagerat atunci când vorbim despre tonele de macro și microplastic de pe cursul inferior al Dunării. Totuși, este puțin probabil ca Bulgaria și România să poarte întreaga responsabilitate pentru această poluare. De fapt, profesorul Georgescu știe ce pondere din aceasta este cauzată de cele două țări.

Profesor dr. Lucian Puiu Georgescu, Universitatea „Dunărea de Jos”: „Bazinul Dunării acoperă aproximativ 33% din teritoriul Uniunii Europene. Nava noastră de cercetare ajunge până la Viena și efectuează analize de-a lungul întregului curs al râului. Datele arată că România și Bulgaria au o contribuție sub 15% la poluarea cu microplastic. Restul de 85% provine din sectoarele din amonte, înainte de Porțile de Fier. Doar că plasticul plutitor se strecoară prin uriașul complex hidroenergetic dintre Serbia și România, își găsește drum de-a lungul malurilor bulgărești și românești, umple Delta Dunării și ajunge inevitabil în Marea Neagră.”

HAI LA MARE – CU GUST DE SARE ȘI PLASTIC

„Dacă vii la mare și nu mănânci o porție de hamsii, vacanța parcă nu e adevărată. Dar recent am constatat prezența microplasticului în tractul digestiv al unor pești consumați în mod tradițional în România, Bulgaria și Turcia”, spune Elena Stoica, cercetător științific principal la Institutul de Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”.

FOTO: Deșeuri de plastic în apropierea canalului Dunăre–Marea Neagră, lângă orașul Constanța.

Jurnalista română din orașul Constanța, Ana-Maria Stancu, se întâlnește cu oamenii de știință ai institutului pentru a verifica rezultatele și concluziile celor mai recente cercetări legate de invazia microplasticului în zona costieră. În povestea Anei-Maria și a cercetătorilor pare să existe câte puțin din toate: gastronomie, organisme prădătoare și mai puțin prădătoare, consumatori, textile, spălare, ape uzate, stații de epurare și un mediu marin poluat.

Elena Stoica, cercetător științific principal la Institutul de Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”: „Pe lângă hamsii, în România se consumă tot mai mult midii și melci rapana. Le-am studiat pe ambele specii. Melcii rapana sunt prădători și se hrănesc cu midii, așa că am vrut să înțelegem dacă concentrația de microplastic la ei este chiar mai mare.”

FOTO: Cercetarea midiilor într-un laborator al Institutului „Grigore Antipa” din orașul Constanța.

În midiile din zona portuară a Constanței, oamenii de știință descoperă în medie 40 de particule de microplastic în fiecare dintre exemplarele analizate. Există o explicație logică pentru acest rezultat îngrijorător. Porturile sunt spații închise în care microplasticul se acumulează mai ușor. Datele cercetătorilor români privind tipul și forma particulelor de plastic din organisme sunt similare cu cele ale colegilor lor bulgari. Ele indică spre fibrele fine.

Elena Stoica, cercetător științific principal la Institutul de Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”: „Microfibrele sunt una dintre cele mai răspândite forme de microplastic din oceanul mondial și din Marea Neagră. Sursa lor principală este activitatea umană. Ele sunt eliberate în timpul spălării hainelor sintetice. Aceste fibre textile din plastic ajung în sistemul de canalizare, iar stațiile de epurare încă nu dispun de tehnologii suficient de eficiente pentru a le reține. Astfel, microfibrele ajung în mediul marin.”

FOTO: Majoritatea microplasticului din midiile și peștii analizați la Institutul „Grigore Antipa” se prezintă sub formă de fibre.

Cantități uriașe de microplastic s-au acumulat deja în Marea Neagră, în timp ce poluarea de la suprafața acesteia este de două ori mai mare decât în Marea Mediterană, afirmă categoric oamenii de știință de la Institutul „Grigore Antipa”. Ei reamintesc că sedimentele eliberează constant particule înapoi în apă, iar structura polimerică a plasticului nu permite descompunerea sa completă în mediul natural, ci doar fragmentarea sa din ce în ce mai accentuată. Acest proces poate continua între o sută și cinci sute de ani.

UN SAFARI AL PLASTICULUI LÂNGĂ RUSE

Echipa BNT decide să atace problema în mod direct. Ironia este că o face folosind mănuși de plastic și o pungă de plastic, dar în numele vânătorii experimentale de plastic mare și mic în zona cabanei Prista – chiar înainte ca Dunărea să intre în zona portuară a orașului Ruse. În acest scurt safari al plasticului este implicat și biologul marin Nikola Bobchev. Deși destul de tânăr, el are o experiență bogată în studiul plasticului în diferite bazine acvatice.

Zona fâșiei de nisip de lângă Dunăre pare relativ nepoluată, dar în câteva minute reușim să umplem sacul peste capacitate cu tot felul de deșeuri de plastic: mari și mici, aflate în diferite stadii de fragmentare și integrare în peisajul fluviului. Predomină sticlele de plastic de apă și bere, dar nu lipsesc nici bucățile de polistiren, resturile de poliamidă din plase și frânghii de pescuit, etichete cu inscripții estompate în alfabet chirilic și latin. Printre celelalte „trofee” se află o minge spartă, o șlapi de copil și o cizmă de cauciuc, despre care aflăm că este la fel de mult cauciuc pe cât este conținut de fibre plastice. Nikola explică răbdător ce se întâmplă cu deșeurile în zona dintre apele puțin adânci și vegetația de pe malul umed de pe care fluviul s-a retras recent.

Nikola Bobchev, biolog marin: „Când obiectele mari de plastic se acumulează lângă mal în perioada secetoasă, razele ultraviolete, oricât de rezistent am crede că este plasticul, îl distrug sever. O cană de plastic, credeți-mă, nu rămâne în aceeași stare mai mult de un sezon de vară. Se descompune în bucăți mici. Dar aceasta este doar o parte a problemei. Industria produce, de asemenea, plastic în dimensiuni mici. Aceste particule mici sunt introduse în cosmetice, ca produs abraziv în pasta de dinți sau în cremele de curățare.”

FOTO: Plastic din ambalaje de-a lungul fâșiei de nisip din zona cabanei Prista, lângă orașul Ruse.

Și nu este vorba doar despre cosmetice. Nikola prezintă aerul și drumurile ca pe un generator uriaș de microplastic, care se eliberează prin frecarea anvelopelor mașinilor cu asfaltul și se amestecă cu particulele fine de praf. Vântul și ploaia le împing treptat către bazinele de apă. Granulele de polimer produse de industrie pentru fabricarea diferitelor obiecte din plastic zboară adesea în aer în timpul transportului cu nave și șlepuri și astfel ajung în râu. Chiar și după moartea crustaceelor, midiilor, peștilor sau păsărilor, plasticul din corpurile lor nu se descompune, ci este din nou purtat de apă sau se depune și se lipește de fund. Oamenii de știință reușesc să îl detecteze în nisip folosind instrumente speciale din metal și sticlă. Se ridică o întrebare logică: dacă putem detecta și separa microplasticul în laboratoare, nu am putea să îl și cernem și captăm și în afara acestora? Nikola are un răspuns.

Nikola Bobchev, biolog marin: „Stațiile de epurare mai vechi nu rețin foarte bine particulele de microplastic, dar stațiile moderne de epurare rețin peste 90% dintre acestea, ceea ce este un succes destul de mare. Există astfel de stații și în Bulgaria. Problema în Bulgaria este că încă mai există locuri unde lipsește o stație de epurare.”

FOTO: Cu ajutorul unor instrumente din metal și sticlă se stabilește concentrația particulelor de plastic din sedimentele râului.

Mărturisirea tristă a oamenilor de știință este că, deocamdată, nu există o metodă eficientă de a îndepărta microplasticul care s-a răspândit în râuri și mări. Dar există modalități de a-i limita invazia. Printre acestea se numără introducerea unui sistem de garanție-returnare pentru ambalaje, cerința europeană de colectare a 90% din sticlele de plastic, interzicerea produselor cu particule de plastic adăugate intenționat, instalarea de filtre pentru microplastic în mașinile de spălat pentru captarea fibrelor eliberate din țesăturile artificiale în timpul spălării. Dar cel mai important lucru, se pare, este să recunoaștem că nu există unul sau mai mulți mari poluatori pe care să îi putem indica acuzator cu degetul. Adevărul amar este că cel mai mare poluator… suntem noi toți, oamenii, cu obiceiurile noastre care s-au contopit cu plasticul. Modul și măsura în care permitem plasticului să intre în viețile noastre determină dacă acesta ajunge în aer, în râuri, în mare, în lanțurile trofice și, în cele din urmă, în propriile noastre corpuri.

FOTO: Studiile straturilor de coastă ale fluviului, în profunzime, dezvăluie prezența plasticului de acum decenii.

După atât de multe date colectate, conversații și imagini filmate de-a lungul malurilor românești și bulgare ale Dunării, noi înșine – jurnaliștii de la BNT și TVR – am început să percepem plasticul diferit. Ne dăm seama că el se acumulează literalmente în toate straturile vieții contemporane. Procesul a început acum un secol și jumătate. Dar astăzi a atins dimensiuni șocante. Și este mai mult decât timpul să îl oprim. Pentru ca, peste secole, să nu numească vremurile în care trăim „era plasticului”.

Producția acestei investigații este susținută de un grant acordat de Journalism Science Alliance.

Echipa proiectului:

Jurnaliști bulgari: Milen Atanasov, Bilyana Boneva

Jurnaliști români: Alina Salanți, Ana-Maria Stancu