Super-computerul OPTA și-a ales deja favoritele la câștigarea Campionatului Mondial de fotbal 2026
”După ce tocmai am lăsat în urmă unul dintre cele mai spectaculoase sezoane de club din ultimii ani, miza este pe cale să crească și mai mult, cel mai important trofeu din fotbal urmând să fie pus în joc la Cupa Mondială FIFA 2026.
Pentru prima dată, 48 de națiuni vor concura pentru a ridica trofeul Cupei Mondiale într-un turneu extins, care va fi găzduit în comun de Statele Unite, Mexic și Canada, pe 16 stadioane.
Președintele SUA, Donald Trump, și președintele FIFA, Gianni Infantino, vor înmâna trofeul țării câștigătoare la East Rutherford, New Jersey, la finalul competiției, odată cu finala Cupei Mondiale din 19 iulie.
Până atunci, fanii fotbalului din întreaga lume se vor bucura de peste cinci săptămâni de acțiune începând cu 11 iunie, cu 104 meciuri disputate într-o Cupă Mondială care va avea mai multe echipe, mai multe etape și (aproape sigur) mai multe goluri ca niciodată”, menționează Theanalyst.com, care prezintă și simulările create cu Inteligența Artificială de super-computerul OPTA pentru șansele la câștigarea turneului final.

Conform acestei analize statistice exhaustive, naționala Spaniei se consolidează ca favorită principală la titlul de campioană mondială.
Echipa antrenată de Luis de la Fuente conduce clasamentul pretendentelor, câștigând în 16,1% din scenariile recreate de inteligența artificială, scrie și Marca.
„La Roja” are un adversar redutabil pe locul al doilea în acest pronostic: Franța. Mbappé și colegii săi apar ca a doua favorită, cu 13% șanse.
Anglia și actuala campioană, Argentina, le urmează îndeaproape, reușind să se impună în peste 10% din simulări fiecare dintre ele.
Acest cvartet de frunte se distanțează semnificativ de restul participanților, arătând clar că greutatea istoriei și potențialul actual al loturilor lor le conferă un avantaj evident în proiecțiile statistice.
Atrage atenția locul cinci ocupat de Portugalia, dar mai ales locurile șase și șapte ocupate de Brazilia și Germania, țări cu o bogată tradiție la Cupa Mondială.
Olanda coboară pe locul opt. Iar, mult mai jos în clasament, datele indică previziuni foarte descurajatoare pentru țările gazdă.
Aceasta, întrucât modelul matematic consideră „foarte improbabil” ca Statele Unite, Mexic sau Canada – cele trei țări-gazdă ale Mondialului 2025, să reușească să păstreze trofeul acasă.

