Temperaturi record pentru luna mai în Europa. Continentul se încălzește de două ori mai rapid decât media globală
Valul de căldură care a lovit Europa neobişnuit de repede a adus temperaturi record pentru luna mai și îngrijorări tot mai mari legate de schimbările climatice. De la Londra la Paris, în Peninsula Iberică, precum şi în sudul continentului, termometrele au urcat la valori specifice perioadelor caniculare de vară. Iar specialiștii avertizează că astfel de episoade extreme vor fi tot mai frecvente.
Britanicii mai în vârstă nu-și amintesc să fi experimentat vreodată perioade atât de intense de căldură în luna mai. Ieri, în sud-vestul Londrei, temperaturile aproape au atins 35 grade Celsius, un record absolut pentru această perioadă. Iar astăzi a fost şi mai cald, cu valori termice mult peste normalul perioadei.
Canicula care a învăluit Europa este provocată de un val de aer cald din Africa. În Franța, specialiștii au emis cod portocaliu de caniculă pentru opt departamente din vestul ţării, decizie fără precedent pentru această perioadă a anului.
Meteorologii anunță că valul de căldură se va prelungi până la sfârşitul săptămânii, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Tot în Franța, guvernul a anunțat șapte decese, legate direct sau indirect de caniculă. Cinci dintre acestea reprezintă cazuri de înec.
Căldură mare şi în Peninsula Iberică, unde mercurul din termometre s-a apropiat de valori record, de 40 de grade, în special în centrul şi sudul teritoriului. În Italia, autorităţile au adoptat o măsură valabilă până pe 15 septembrie, ce limitează munca în intervalul 12:30 – 16:00.
Potrivit unui raport recent al Serviciului european Copernicus și al Organizației Meteorologice Mondiale, Europa se încălzește de două ori mai rapid decât media globală, iar valurile de căldură devin tot mai frecvente și mai intense în cea mai mare parte a continentului.

