Negocieri SUA – Iran | Teheranul nu vrea să discute despre uraniul îmbogăţit

24 May 2026, 20:32

Un acord între Iran și Washington ar putea fi încheiat în următoarele ore. Donald Trump spune că înțelegerea a fost în mare parte negociată și ar permite redeschiderea strâmtorii Ormuz. Detaliile vor fi anunțate chiar de liderul de la Casă Albă, după cum spune șeful diplomației americane, aflat în vizită în India. De la Teheran, președintele Iranului spune că este gata să demonstreze comunității internaționale că nu intenționează să fabrice arma nucleară.

Este vorba despre un acord cadru în 14 puncte care include problema strâmtorii Ormuz, dar nu și programul nuclear iranian sau soarta uraniului îmbogățit. Cel puțin asta susține ministerul de externe de la Teheran.

Esmaeil Baqaei – purtător de cuvânt MAE iranian: În această etapă, nu vom discuta detaliile problemei nucleare. Știm că problema noastră nucleară a servit drept pretext pentru două războaie de agresiune împotriva poporului iranian. În plus, am suferit deja atacuri ilegale în timpul negocierilor nucleare.

Washingtonul a averitizat Teheranul că dacă această chestiune nu va fi acceptată de Iran, atunci SUA se vor retrage din discuții și își vor relua campania militară.

Într-o discuție telefonică lungă și pe alocuri în contradictoriu, cu Beniamin Netaniahu, liderul de la Casă Albă i-a dat asigurări premierului israelian că nu va semna un acord final fără a desființa programul nuclear al Iranului și a extrage uraniul îmbogățit.

Marco Rubio – secretarul american de stat: S-au făcut progrese semnificative, deși nu progrese finale. În cele din urmă, iată… le reamintesc tuturor. Scopul aici, în cele din urmă, scopul final este ca Iranul să nu poată deține niciodată o armă nucleară. Iranul nu poate deține niciodată o armă nucleară.

Se estimează că în acest moment Iranul deține peste 440 de kilograme de uraniu îmbogățit 60%, mult peste necesarul pentru uz civil sau energetic. O reacție vine și din partea Uniunii Europene. Șefa Comisiei Europene a scris pe X că este nevoie de un acord care să dezescaladeze cu adevărat conflictul, să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să garanteze libertatea deplină de navigație fără taxe.

Precizarea a fost făcută în contextul în care Iranul a creat un organism de verificare a tranzitului prin stramtoare care taxează deja navele de marfă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite