Detalii revoltătoare ies la iveală în cazul elevului din județul Bacău care a murit la școală
Detalii revoltătoare ies la iveală în cazul elevului de 15 ani din județul Bacău, care a murit la școală. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional! Era disponibilă o ambulanţă cu medic în momentul apelului la 112, dar coorodnatorul serviciului nu a trimis-o, pe motiv că ajunge mai greu. Primele concluzii ale medicilor legiști arată că băiatul s-a înecat cu propria vomă, susțin surse judiciare. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Era în jurul orei 12.00, când elevului i s-a făcut rău la școală, într-o pauză. Prima care l-a văzut a fost profesoara de sport, care i-a sărit în ajutor. Și i-a aplicat manevre de resuscitare. Între timp au fost chemați și cei doi medici de familie din sat.
Marian Gheț, director, Liceul Tehnologic Parincea: Colegii mei au sunat la 112 și au solicitat ambulanță cu medic, pentru că situația era extrem de gravă, copilul nu respira, nu dădea semne de revenire. Primul echipaj cred că a sosit undeva la jumătate de oră.
Oamenii au cerut ajutor la 112 la ora 12 și 32 de minute. Coordonatorul serviciului de ambulanță a trimis un echipaj fără medic, doar cu asistent. Și a motivat că mașina de tip B ajunge mai repede, iar cealaltă ambulanță s-ar fi deplasat mai greu, din cauza drumurilor proaste.
Sorin Gheorghe Enescu, medic coordonator SAJ Bacău: Pentru că natura apelului nu era de așa o gravitate. Un copil a căzut în curtea școlii. Copiii cad în curtea școlii și din cauză că se lovesc, și din cauză că se împiedică, și din cauză de o grămadă de alte chestii. Cel mai repede în situația asta, echipajul ajunge mașina de tip B.
Ambulanța cu asistent a parcurs cei 20 de kilomeri până în sat în 27 de minute. Echipajul a început manevre de resuscitare la 13.01. După 20 de minute a cerut în sprijin un medic. Doar că acesta era la alt caz. Și a ajuns la școală abia la ora 14.22, adică la peste 2 ore de când băiatului i s-a făcut rău.
Resuscitarea a continuat, dar la 14.38 medicul a declarat decesul. Mama copilului spune că nu avea nicio afecțiune medicală.
Copilul nu mi-a leșinat, nu mi-a zis că mă doare inima, nu mi-a zis nimic, el s-a dus bine, pe picioarele lui. O oră a bătut inima într-una, deci avea puls. Și când medicii, după o oră jumate, după ce au venit, i-au băgat perfuzii, nu știu ce i-au băgat, și trebuia să vină mai din timp, că îl salvau, spune mama băiatului.
Ieri, Serviciul de Ambulanță preciza că, în momentul solicitării, nu era niciun medic în stația centrală.
Dr. Aura Crețu, manager, Serviciul de Ambulanță Bacău: Colegii mei mi-au dat informații eronate. Am constatat că, la momentul la care s-a făcut apelul, 13.32 de minute, în stația centrală erau disponibile un singur echipaj cu asistent și un echipaj cu medic.
Sorin Roșu, primarul comunei Parincea: Ambulanța cu medic a venit după două ore. La nivel de comună, mereu ambulanța ajunge târziu. Într-adevăr, este și distanța asta care trece pădurea Răchițeaua, plin de curbe, nu poți să ții tare.
Corpul de control al Ministerului Sănătății, Direcția de Sănătate Publică și Departamentul pentru Situații de Urgență cercetează cazul.
Raed Arafat, șeful DSU: Verifică toate aspectele, începând cu dispecerizarea și până la ultimul moment al cazului respectiv. Nu înseamnă că un asistent, când ajunge, nu știe să facă resuscitare. Este obligatoriu să știe sau să folosească defibrilatorul. Nu există faptul că a ajuns un asistent înseamnă că nu s-a făcut nimic.
Serviciul Județean de Ambulanță Bacău are doar 10 medici, deși ar fi nevoie de aproape 40.
În Bacău există și o autospecială SMURD de terapie intensivă, dar funcționează cu intermitențe, tot din cauză că lipsesc cadrele medicale.

