O angajată a Poştei Române, reţinută în cazul jafului de aproape 10 milioane de lei de la Timişoara

21 May 2026, 12:15 (actualizat 21 May 2026, 16:37)

O angajată de la Poșta Mare din Timișoara, suspectată că ar fi implicată în jaful de aproape 10 milioane lei, de anul trecut, a fost ridicată de la serviciu și audiată de polițiști. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore pentru complicitate la furt calificat cu prejudiciu deosebit de grav. Procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Pe toată perioada controlului judiciar, femeia de 46 de ani nu are voie să părăsească țara și i-a fost interzis să lucreze în vreunul dintre oficiile Poștei Române.

Date din cadrul anchetei arată că, în perioada aprilie-mai anul trecut, aceasta i-ar fi transmis unuia dintre suspecți, dintre inculpații trimiși în judecată în acest dosar, mai multe informații care i-ar fi ajutat pe hoți să fure banii care erau destinați pentru plata pensiilor. Este vorba despre la informații privind deficiențele tehnice ale sistemului de supraveghere video, ale sistemului de alarmă, unde este amplasată camera de supraveghere funcțională din zona de lucru cu publicul, dar și informaţii legate de modul de distribuire a banilor, unde sunt păstrați și când urmează să fie distribuiți.

În acest dosar au fost trimiși în judecată doi bărbați care au fost arestați. Pentru cel de-al treilea a fost emis un mandat de arestare în lipsă, iar acesta a fost identificat câteva luni mai târziu, în Italia. Se ascundea într-un apartament și folosea documente false pentru a împiedica polițiștii să îl găsească, iar în cazul celui de-al patrulea de asemenea, a fost emis un mandat de arestare în lipsă, iar acestea este în continuare în libertate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite