Atac masiv cu drone asupra regiunii Moscovei. Zelenski:„Războiul se întoarce de unde a venit”
Kievul transmite că „războiul se întoarce de unde a venit”, după unul dintre cele mai ample atacuri cu drone asupra regiunii Moscovei din ultimii patru ani. Zona este considerată una dintre cele mai bine protejate din Rusia, fiind acoperită de mai multe sisteme succesive de apărare antiaeriană.
Cel puțin patru persoane au murit, dintre care trei în apropierea capitalei ruse.
Dronele ucrainene au lovit mai multe obiective de infrastructură și clădiri cu mai multe etaje. O porțiune a unui nod important de trafic a fost acoperită de o coloană densă de fum.
Lovituri similare au fost semnalate și într-un oraș din nord-vestul Rusiei, dar și într-un sat aflat la nord de Moscova.
Cel puțin 12 persoane au fost rănite, cele mai multe în apropierea intrării într-o rafinărie, potrivit primarului Moscovei.
Apărarea aeriană rusă susține că a doborât peste 3.000 de drone doar în ultima săptămână, dintre care aproximativ o treime în cursul zilei de ieri. Resturi ale aparatelor fără pilot au căzut și în zona celui mai mare aeroport.
Autoritățile locale au negat constant existența unor pagube importante.
Rusia a răspuns, noaptea trecută, cu lovituri asupra unor clădiri rezidențiale din regiunea Odesa.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că atacurile ucrainene cu rază lungă de acțiune schimbă percepția asupra războiului.
„De data aceasta, distanța până la ținte a depășit 500 de kilometri, ceea ce este, de asemenea, semnificativ, pentru că regiunea Moscovei este zona cea mai dens acoperită de sisteme rusești de apărare aeriană”, a spus Volodimir Zelenski.
„Capacitățile noastre cu rază lungă de acțiune schimbă în mod semnificativ situația și percepția generală asupra războiului Rusiei, la nivel mondial. Mulți parteneri semnalează că văd ce se întâmplă și cum s-au schimbat lucrurile, atât în ceea ce privește atitudinile față de acest război, cât și în privința razei de acțiune a loviturilor ucrainene asupra țintelor de pe teritoriul Rusiei. Războiul se întoarce, așa cum era de așteptat, acasă la el”, a mai declarat liderul de la Kiev.

