Bucureștiul este paralizat de șantierele care bat pasul pe loc
Șantierele din Capitală bat pasul pe loc, fie că ne referim la cele care țin de Metrorex sau cele care țin de Primăria Generală. Ici, colo, se vede câte un muncitor sau un utilaj care lucrează. Autoritățile spun că vor pune presiune mai mare pe contructori, pentru ca aceștia să respecte graficele, însă până atunci lentoarea cu care se mișcă lucrurile înseamnă timp pierdut și nervi pentru șoferi și nu numai.
Pe Bulevardul Lacul Tei, pe un șantier care ține de Primăria Capitalei, azi, la ora 11.00, nu lucra niciun muncitor. Puteau fi văzute doar două utilaje care stăteau pe loc.
Ar trebui să pună la două schimburi, ca să putem să diminuăm timpul de lucrare, dar așa se face în București. Începem șantiere peste tot și nu terminăm unul.
Șantierul din imagini este doar unul dintre șantierele Capitalei deschis pentru modernizarea celor 50 de km de linii de tramvai. Pe un alt șantier, tot din Sectorul 2, se lucrează doar într-un capăt: câțiva muncitori pe care îi poți numără pe degetele de la o mână.
Îi plătește și stau la umbră. Ia mergeți pe margine și îi vedeți cum stau pe telefoane!
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, spune că a fost nevoit să deschidă mai multe șantiere deodată pentru a nu pierde banii europeni. Edilul dă asigurări că va urmări îndeaproape cum vor înainta lucrările.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu (sursa: euronews.ro): Sunt contractori diferiți, dar de acum încolo eu o să stau pe ei. Până acum am avut șantiere care nu au mers, pentru că nu am avut bani, abia de o săptămână avem un buget, nu i-am plătit, nu eu, primăria, de ani de zile nu au fost plătiți pentru că s-au luat bani din București. O să spun public repetat unde sunt și care sunt măsurile pe care le luăm.
Și pe șantierele deschise de Metrorex în nordul orașul bate vântul. Responsabilii spun că se lucrează în subteran. Restricțiile de la suprafață dau, însă, bătăi de cap șoferilor, de ani de zile.
Ionuţ Ciurea, preşedinte, Pro Infrastructura: Deocamdată nu se mișcă lucrurile așa cum ar trebui să se miște. Evident că sunt întârzieri. Unele sunt obiective pentru relocările de utilități, se fac foarte greu pentru că avem diferențe foarte mari din ce avem pe hârtie și ce ne gândeam noi că găsim. Până la mobilizarea cu plățile, probleme cu mobilizarea antreprenorilor, probleme care țin de avize. Dacă nu avem profesioniști și la stat și la privat, riscăm să stăm 5-6 ani în șantierele care țin de tramvai și 10 ani pe metrou.
În prezent, în Capitală sunt deschise zeci de șantiere rutiere, la liniile de tramvai, metrou și termoficare, care afectează grav traficul rutier.

