Cristian Chivu, campion al Italiei cu Inter! Jucătorii au dansat în vestiar pe melodia “Made in Romania”

Cristian Chivu a trecut de la agonie la extaz în meciul cu Urawa / Profimedia Images
4 May 2026, 07:22 (actualizat 4 May 2026, 08:43)

Fostul internaţional român Cristian Chivu a câştigat primul său titlu ca antrenor, cu Inter Milano, duminică seara, după ce echipa nerazzurra a învins-o pe Parma cu scorul de 2-0, pe San Siro, în etapa a 35-a a primei ligi italiene de fotbal.

Inter a obţinut al 21-lea său titlu de campioană, la primul sezon cu Chivu pe bancă, după ce fostul fundaş avea doar 13 meciuri în Serie A ca antrenor, în sezonul trecut, cu Parma, pe care a salvat-o de la retrogradare, scrie Agerpres.

Marcus Thuram (45+1) şi Henrih Mhitarian (80) au marcat golurile gazdelor.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Inter are 12 puncte avans faţă de următoarea clasată, Napoli, care anul trecut a cucerit titlul la diferenţă de un punct de nerazzurri.

Inter Milano are şansa de a realiza eventul în acest sezon, dacă o va învinge pe Lazio în finala Cupei Italiei, pe 13 mai, pe Stadio Olimpico din Roma.

Chivu are trei titluri cu Inter şi ca jucător, în 2008, 2009 şi 2010.

Inter Milano – Parma 2-0
Au marcat: Marcus Thuram (45+1), Henrih Mhitarian (80).

Luni au loc ultimele meciuri ale etapei, Cremonese – Lazio Roma şi AS Roma – Fiorentina.

Clasament:
1. Inter Milano 82 puncte
2. Napoli 70
3. AC Milan 67
4. Juventus 65
5. Como 62
6. AS Roma 61

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite