„Vom cuceri Cuba aproape imediat”. Parada ”antiimperialistă” de la Havana l-a înfuriat pe Trump
„Cuba este următoarea”, a afirmat președintele american la doar câteva ore după ce Washingtonul a anunțat înăsprirea sancțiunilor împotriva liderilor regimului castrist, relatează Miami Herald.
Astfel, răspunsul lui Donald Trump la demonstrația revoluționară de pe celebrul bulevard Malecón, din Havana, adaugă un nou capitol la escaladarea conflictului împotriva dictaturii cubaneze, începută la începutul anului.
Vineri, guvernul cubanez a organizat tradiționala paradă de 1 Mai, de Ziua Muncii, transmițând de această dată mesajul că țara poate rezista agresiunii americane.
Raul Castro, 95 de ani și cel mai puternic lider cubanez, alături de manifestanți
În ciuda penuriei de combustibil, imaginile de pe rețelele de socializare arată coloane de autobuze folosite pentru transportul elevilor și al angajaților statului la eveniment, la care participarea este de obicei obligatorie.
Raúl Castro, încă cea mai puternică figură din Cuba, care va împlini în curând 95 de ani, s-a alăturat paradei vineri dimineața devreme, într-un punct situat mai aproape de „Tribuna Antiimperialistă”, scena din apropierea Ambasadei SUA, unde oficialii au ținut discursuri în care au pus sub semnul întrebării modul în care Cuba ar putea fi considerată o amenințare la adresa securității naționale a SUA.
Miguel Díaz-Canel, scrie Miami Herald, ”președintele ales cu grijă al țării, care a jurat că va muri pentru revoluție”, a publicat o fotografie de la miting, însoțită de următoarea legendă:
„Uniți ca unul singur, stând umăr la umăr, cerem PACE și ne reafirmăm disponibilitatea pentru un dialog necondiționat. Frica nu are ce căuta aici.”
Trump trimite portavionului USS Abraham Lincoln
Răspunsul lui Donald Trump față de aceste acțiuni nu s-a lăsat așteptat.
„Vom cuceri Cuba aproape imediat. Cuba este următoarea”, a afirmat președintele american la doar câteva ore după ce Washingtonul a anunțat înăsprirea sancțiunilor împotriva liderilor regimului castrist.
Planul lui Trump prevede trimiterea portavionului USS Abraham Lincoln către coastele cubaneze imediat ce „se va termina treaba în Iran”.
„Îl vom face să intre și să se oprească la aproximativ 100 de metri de coastă, iar ei vor spune: «Mulțumim mult, ne predăm!»”, a prezis locatarul Casei Albe în timpul omagiului adus unui fost congresman la Forum Club din West Palm Beach, potrivit presei din Miami.
Noile sancțiuni dictate de Trump pot avea „un impact aproape incalculabil asupra Cubei”
John Kavulich, președintele Consiliului pentru Comerț și Economie al SUA, a declarat că ordinul executiv emis vineri de Casa Albă ar putea avea „un impact aproape incalculabil asupra Cubei”, în special în ceea ce privește sectorul bancar.
Totuși, el a avertizat că aliații străini ai Cubei ar putea pune la încercare acest ordin, având în vedere faptul că administrația Trump nu a pus în aplicare în detaliu ordinele executive anterioare referitoare la Cuba.
Totuși, chiar și amenințarea ar putea descuraja companiile și băncile străine să urmărească oportunități de afaceri pe insulă, spun experții citați de Miami Herald, mai ales într-un moment în care oficialii cubanezi au efectuat vizite în străinătate în căutarea de finanțare care să permită guvernului să reziste presiunii SUA.
Demonstrația castristă a declanșat furia Casei Albe
Scurgerile de informații din Departamentul de Stat au dezvăluit că oficialii americani mențineau o legătură directă cu Raúl Guillermo Rodríguez Castro, faimosul „Cangrejo”, șeful gărzii de corp a lui Raúl Castro, care nu s-a îndepărtat niciun metru de bunicul său în timpul ceremoniei de 1 Mai de pe Malecón din Havana, notează și El Mundo.
Demonstrația castristă (foarte diferită de cele istorice), care a inclus anunțul că s-au strâns peste șase milioane de semnături patriotice împotriva războiului, a declanșat furia Casei Albe.
Câteva minute mai târziu, Trump a emis ordinul executiv, îndreptat împotriva liderilor și entităților care susțin aparatul de securitate al regimului, care încalcă drepturile omului sau sunt complici la corupția sistemică a regimului.
Numele celor sancționați nu au fost încă făcute publice.
Asemănări cu operațiunea de capturare a lui Maduro
Administrația Trump a folosit termeni foarte asemănători cu cei care au însoțit operațiunea Lanza del Sur împotriva chavismului și a ”Cartelului Sorilor”, care a inclus desfășurarea unei forțe impresionante, nemaiîntâlnite în Caraibe de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Principala justificare era protejarea securității naționale a SUA în fața „amenințării neobișnuite și extraordinare” provocate de Cuba, aliată strânsă a Iranului și a chavismului (n.r.-regimul din Venezuela). Și așa au și fost relațiie dintre aceste țări, cel puțin până pe 3 ianuarie, ziua capturării lui Nicolás Maduro.
Dictatura de la Havana nu se predă
În zilele următoare expiră ultimatumul dat de Washington puterii de la Havana, în cadrul acelor negocieri secrete, în care se cerea eliberarea prizonierilor politici (peste 1.200) și o reformă economică radicală, pe lângă plecarea președintelui Miguel Díaz-Canel, considerat un obstacol în depășirea primei etape a reformelor.
Guvernul cubanez a răspuns vineri, în primă instanță, la anunțul privind sancțiunile, prin vocea ministrului său de externe, Bruno Rodríguez:
„În timp ce guvernul SUA își reprimă propriul popor în stradă, acesta caută să-l pedepsească pe al nostru, care rezistă eroic atacurilor imperialismului american”.

