Primele măsuri interne pentru stoparea scumpirii carburanților, programate pentru săptămâna viitoare

19 March 2026, 19:02

Motorina superioară a trecut de pragul psihologic de 10 lei litrul și în Capitală. Nici sortimentul standard nu este departe de această valoare. De la începutul războiului din Orientul Mijlociu, un litru de motorină s-a scumpit cu 1,17 lei, iar benzina, cu 0,83 lei/litru. În aceste condiții toată lumea așteaptă ca Guvernul să intervină. Abia într-o săptămână vor fi adoptate primele măsuri, a anunțat președintele Nicușor Dan.

În ciuda scumpirilor zilnice ale carburanților, Guvernul este încă în expectativă. Are în analiză mai multe măsuri, dar nu se grăbește cu deciziile care ar putea tempera scumpirile la pompă.

Nicușor Dan, președintele României: Am avut discuția în CSAT, și premierul și ministrul Energiei și ministrul de Finanțe au venit cu diferite scenarii, între timp am mai avut discuții la Guvern. O să vedeți în zilele următoare, o săptămână, un set de măsuri.

Ministerul Finanțelor a prelungit deocamdată ajutorul de stat privind returnarea parțială a accizei la motorină pentru transportatori. Și a majorat valoarea acestuia la 85 de bani/litru. Bugetul este de 650 de milioane de lei și vor primi compensații 6.200 de firme.

ANAF a anunțat că va face controale la comercianții și distributorii de carburanți, pentru a descoperi eventuale fraude. Alte măsuri pe care le-ar putea lua Guvernul se referă la introducerea unei scheme de sprijin pentru fermieri, dar și a unui sistem de subvenție prin care comercianții care scad prețul primesc 0,25 de lei/litru. Pentru Guvern, însă, reprezintă doar opțiunea finală varianta în care să reducă accizele sau alte eventuale taxe.

Unii experți în Energie consideră că autoritățile greșesc aplicând strategia așteptării în locul deciziilor rapide.

În ultimele săptămâni, liderii coaliției de guvernare au discutat diferite variante pentru a ieftini benzina și motorina, dar nu au ajuns la un acord. Actul normativ va fi elaborat de Ministerul Energiei. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite