Sezonul ploilor în Peru: Cel puţin 92 de morţi şi peste 23.000 de sinistraţi

17 March 2026, 07:57

Cel puţin 92 de persoane au murit în Peru din decembrie, când a început sezonul ploios, şi peste 23.000 au fost afectate, a anunţat luni Institutul naţional de apărare civilă (Indeci), notează AFP.

Majoritatea victimelor au murit în alunecări de teren, inundaţii sau revărsarea râurilor în regiunile andine şi amazoniene ale ţării.

“Numărul morţilor până în prezent este de 92”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul instituţiei publice, precizând că ploile abundente au afectat, de asemenea, 23.788 de persoane fără adăpost şi au distrus 1.149 de locuinţe.

Precipitaţiile au obligat guvernul să declare stare de urgenţă în 1.177 din cele peste 1.800 de districte ale ţării.

Peru se află în alertă climatică din februarie, din cauza sosirii fenomenului El Nino, o încălzire anormală a Oceanului Pacific în apropierea coastelor ţării care provoacă ploi abundente şi inundaţii.

Sezonul ploios în Peru se întinde din decembrie până în aprilie. În 2025, precipitaţiile au făcut 96 de morţi şi peste 127.000 de sinistraţi, potrivit autorităţilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite