Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: Cel mai important este că e un buget realist. Vom ieși din deficit excesiv în 2029
Guvernul a adoptat bugetul pe 2026, iar la finalul ședinței de urgență, premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au susținut o conferință de presă.
Guvenul a aprobat bugetul de stat, creşterea salariului minim din luna iulie şi compensarea preţului la motorină pentru transportatori. Premierul Ilie Bolojan a anunţat că bugetul va fi trimis mâine în Parlament şi a explicat, împreună cu ministerul Finanţelor, Alexandru Nazare, deciziile care au fost luate în acestă seară de executiv.
Declarația ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare
- Cred că cel mai important element al bugetului de stat pe anul 2026 se referă la faptul că ne-am dorit de la bun început să fie un buget realist, un buget corect, un buget care să reflecte cu adevărat prioritățile, dar în același timp și posibilitățile pe care le are România în acest moment, în contextul în care ne aflăm astăzi.
- Acestea au fost principiile pe care am construit bugetul de stat pentru anul 2026
- Le mulțumesc tuturor colegilor implicați de la toate ministerile pentru munca intensă pe care au desfășurat-o în ultimele două luni de zile, pentru a se încadra în țintele, limitele pe care le-au primit și pentru a reuși să găsească bună măsură și un bun echilibru între prioritățile de la fiecare minister în parte.
- PIB-ul de la care am plecat este de 2045,2 miliarde de lei, cu o creștere economică prognozată de 1%, o inflație de 6,5% pentru anul 2026 și ca element important al acestui buget aș menționa investițiile.
- Am reușit să asigurăm un spațiu pentru investiții de aproximativ 164 de miliarde, care este evident o creștere semnificativă de la cele 138 de miliarde investiții publice în anul 2025, notabil fiind faptul că cea mai mare parte a acestor investiții e de fapt o creștere a fondurilor europene.
- Acest buget mizează pe acest spațiu pe care îl creează pentru fondurile europene, în special pentru PNRR, iar acestea au crescut semnificativ la aproape 110 miliarde, incluzând și componenta SAFE.
- Facem prin bugetul anului 2026 primul pas decisiv din ieșirea de procedură de deficit excesiv.
- La finalul acestui an vom fi în traiectorie asumată cu Comisia Europeană de 6,2% și, practic, închidem un ciclu în care am intrat la finalul anului 2024 cu deficit de 9,3%, ajungem la 6,2% acolo unde ar fi trebuit să fim și, bineînțeles, realizăm, practic, un mare pas înainte, mizând pe ieșirea din procedură de deficit excesiv în orizontul anului 2029, astfel încât să scăpăm de această ștampilă pe care am purtat-o aproape 10 ani de zile, penalizată fiind România pentru faptul că a menținut niște dezechilibre bugetare cronice.
- Cred că acest lucru este foarte așteptat de piețe, de Comisia Europeană, de români, fiind de toate autoritățile publice locale pentru care acest buget înseamnă un plus, sunt sume în plus, semnificative, șapte miliarde de lei în plus pentru autoritățile locale și sunt, pe lângă bani în plus pentru autoritățile locale, sunt și mii de proiecte din PNRR care sunt foarte importante în acest an.
- Practic, când vorbesc de PNRR, vorbim de autostrăzi, de Autostrada Moldova, dar toate autostrăzile importante finanțate din PNRR și fonduri europene vorbim de străzi, vorbim de spitale, vorbim de infrastructuri critice, de care vor beneficia milioane de români la finalul acestor investiții pe care le asigurăm din acest buget.
- Bineînțeles, n-aș putea să închei prezentarea fără a spune că, într-adevăr, sunt și riscuri, sunt riscuri pe care trebuie să le evaluăm în privința conflictului din Orientul Mijlociu. Nu știm la acest moment ce magnitudine și ce impact va avea conflictul din Orientul Mijlociu. Încotro se vor îndrepta lucrurile.
- Ce putem să luăm în calcul este o creștere moderată a inflației în acest moment. Vom avea date, inclusiv de la PNRR, în curând, la finalul acestei luni, și vom monitoriza foarte atent cum evoluează lucrurile.
- Noi credem că parametrii esențiali de la care am pornit sunt niște parametri prudenți, inclusiv prin prin PIB-ul nominal, modul în care a fost elaborat PIB-ul nominal, dar și creșterea economică.

