Alerte de precipitaţii, polei, gheţuş şi vânt puternic în mai multe zone din ţară, până joi dimineață

Ninsoare. Zapada, viscol
24 February 2026, 11:32 (actualizat 24 February 2026, 14:29)

Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de viscol puternic şi intensificări ale vântului în mai multe zone din ţară, valabile marţi şi miercuri.

Meorologii au prelungit până joi dimineaţa informarea de precipitaţii, polei, gheţuş şi vânt puternic, valabilă în cea mai mare parte a ţării, în timp ce la munte au fost prognozate depuneri de zăpadă şi viscol.

Conform prognozei de specialitate publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 24 februarie, ora 10:00 – 26 februarie, ora 8:00, vor fi precipitaţii, marţi (24 februarie) în cea mai mare parte a ţării, iar până în dimineaţa zilei de joi (26 februarie) îndeosebi în jumătatea de est. Vor predomina ploile (ce vor avea şi caracter de aversă), dar în centru, în est, iar în noaptea de miercuri spre joi (25/26 februarie) şi în sud-est, vor fi perioade cu lapoviţă, măzăriche şi ninsoare. Se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 15 litri/mp.

Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări marţi (24 februarie), în cea mai mare parte a teritoriului, iar miercuri (25 februarie) îndeosebi în centru, în est şi în extremitatea de sud-vest.

În zonele joase de relief şi la munte vor fi viteze de 40 – 55 km/h şi pe alocuri de 60 – 70 km/h, viscolind temporar ninsoarea, în zona montană şi pe suprafeţe mici în Moldova şi Transilvania, iar miercuri (25 februarie) şi în noaptea de miercuri spre joi (25/26 februarie) pe suprafeţe mai mici şi în Muntenia şi Dobrogea.

În zona montană înaltă, vor fi rafale de 70 – 80 km/h şi de peste 90 – 100 km/h în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.500 metri, unde va fi viscol şi se va reduce vizibilitatea semnificativ. 

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, între orele 12:00 şi 20:00, va fi Cod portocaliu de viscol puternic la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii de Curbură. În aceste zone vântul va avea rafale de 80 – 110 km/h, troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Tot marţi, între orele 10:00 şi 20:00, este în vigoare un Cod galben de zăpadă şi viscol în Carpaţii Meridionali, Carpaţii de Curbură şi local Carpaţii Occidentali, unde vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 85 km/h. Temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă, în medie de 10 – 15 cm, iar vizibilitatea va fi redusă sub 100 metri.

De asemenea, meteorologii au mai emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, cu viteze de 50 – 70 km/h, în Banat, Oltenia, local Transilvania, sud-vestul Munteniei, valabilă tot pe parcursul acestei zile, între orele 10:00 şi 20:00.

O nouă avertizare Cod portocaliu de viscol puternic şi vizibilitate sub 50 metri va fi în vigoare în intervalul 24 februarie, ora 20:00 – 25 februarie, ora 10:00, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii de Curbură, la altitudini de peste 1.500 metri. În aceste zone va fi viscol puternic, astfel că vântul va avea viteze la rafală de 80 – 110 km/h, troienind zăpada, în timp ce vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Tot pentru Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii de Curbură a fost emisă o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului cu viteze de 60 – 85 km/h, unde, temporar, va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă, în medie de 10 – 15 cm, iar vizibilitatea va fi redusă sub 100 metri. Alerta meteo este valabilă în intervalul 24 februarie, ora 20:00 – 25 februarie, ora 10:00.

Cel de-al patrulea mesaj transmis de ANM cuprinde două Coduri galbene şi unul portocaliu de viscol, zăpada şi vizibilitate redusă.

Astfel, alertele Cod galben sunt valabile în intervalul 25 februarie, ora 10:00 – 25 februarie, ora 20:00, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Occidentali şi de Curbură, unde vântul va avea viteze la rafală de 70 – 85 km/h, va viscoli şi va troieni zăpada deja depusă şi va determina o vizibilitate sub 100 metri. De asemenea, în acelaşi interval de timp, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, în vestul şi sud-vestul Olteniei şi în nordul Dobrogei, cu viteze de 50 – 70 km/h.

Ultima avertizare Cod Portocaliu de viscol puternic şi vizibilitate sub 50 metri va intra în vigoare miercuri, la ora 10:00 şi va fi valabilă până seara la ora 20:00, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii de Curbură, la altitudini în general de peste 1.700 de metri. În aceste zone vântul va avea viteze la rafală de 80 – 110 km/h, va viscoli şi va troieni zăpada deja depusă şi va determina o vizibilitate sub 50 de metri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă