Asigurările de sănătate, monopol sau concurență. Care sunt modelele europene. Planul ministrului Sănătății

Românii vor putea alege la ce case de asigurări de sănătate să se înscrie pentru servicii medicale, dacă planul prin care ministrul Sănătății vrea să spargă monopolul CNAS va fi pus în practică. Alexandru Rogobete propune reorganizarea întregului sistem, astfel încât să fie concurenţă inclusiv între stat și privat. Iar angajații să poată decide unde se duc banii reținuți pentru asigurările de sănătate, în funcție de pachetul de servicii oferit.

Angajații cu carte de muncă, cei care lucrează că PFA achita lunar pentru asigurările sociale de sănătate 10% din salariul brut. Aceeași taxa o plătesc și pensionarii care au venituri de peste 3000 de lei, pentru suma care depășește acest prag. Și cei care nu sunt salariați dar vor să fie asiguraţi, pot contribui cu 10% din valoarea a 6 salarii minime brute.

Banii ajung la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, gestionat de CNAS. Este fondul din care se plătesc serviciile medicale din România. Datele oficiale arată că din contribuţii, s-au strâns 70 de miliarde de lei anul trecut. Cea mai mare parte din această sumă ajunge la spitale, peste  40 %. Restul rămâne pentru plata medicamentelor compensate, pentru medicină de familie și ambulatoriul de specialitate, dispozitive medicale, concedii medicale și programele naţionale de sănătate.

Dar de cele mai multe ori, banii nu ajung. Potivit unui studiu făcut de Academia de Studii Economice, peste 30% din cheltuielile totale din sistemul de sănătate din România sunt suportate, în fiecare an, de pacienți, sub formă de plăți directe, atunci când au nevoie de servicii medicale. Motivul? Banii colectați din contribuția la asigurările sociale de sănătate acoperă mai puțîn de jumătate din cheltuielile totale ale sistemului sanitar într-un an.

Situația se explică prin faptul că puțin peste o treime dintre români plătesc CASS.

Piață asigurărilor medicale private nu este atât de extinsă că în alte țări. Era estimată anul trecut la 1,2 miliarde de lei. Date recenete arată că în 2025 aproximativ 900 de mii de români aveau asigurări voluntare de sănătate.

Spre deosebire de sistemul românesc, cele din țările vestice funcționează pe principiul concurenței.

În Italia este tot un sistem public, doar că este finanțat diferit, din taxe, nu dintr-o contribuţie clar destinată sănătăţii. O altă diferenţă este că fiecare regiune în parte îşi gestionează Fondurile.

Franța are un sistem dublu. 70 % dintre servicii sunt acoperite de asigurarea publică. Restul, fie este decontat prin asigurările complementare pe care le au 90 % dintre francezi, fie este plătit direct.

În Germania, 90 % dintre angajați au asigurare de sănătate în sistemul public și pot alege una dintre cele peste 100 de case de asigurări existente. Serviciile și costurile sunt aproape la fel. Contribuția este de 14,6% din venitul brut. Doar că jumătate plăteste angajatorul, jumătate angajatul. Banii ajung într-un fond comun, de unde sunt redistribuiți către casele de asigurări, în funcţie de numărul de clienți, vârstă și stare de sănătate. Angajații pot opta pentru o asigurare privată de sănătate doar dacă câștigă mai mult de 77.400 de euro pe an.