Concluzia raportului SUA care pune la îndoială anularea alegerilor din România a făcut valuri pe scena politică

4 februarie 2026, 23:59

Un raport de lucru al Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților a Congresului american folosește din nou anularea alegerilor prezidențiale din România ca instrument de atac la adresa Uniunii Europene. Raportul acuză Bruxelles-ul că s-a amestecat în alegerile din mai multe state membre, cenzurând marile platforme de internet, iar cea mai agresivă acțiune ar fi fost în România. Acuzațiile sunt respinse ferm de președintele Nicușor Dan, dar și de reprezentanții Comisiei Europene, care le consideră absurde și nefondate.

Documentul este un raport intermediar de 160 de pagini cu titlul Amenințarea Cenzurii Străine și este îndreptat împotriva legii europene privind serviciile digitale, care nemulțumește de multă vreme companiile big tech americane.

Autorii acuză Comisia Europeană că a cenzurat marile platforme online și a influențat alegerile din mai multe state: Slovacia, Olanda, Franța, Irlanda, Republica Moldova. Însă cele mai agresive interferențe, scrie în raport, s-au întâmplat în România, prin anularea alegerilor prezidențiale.

Țara noastră este menționată de 113 ori în document. Comisia Europeană consideră că acuzațiile sunt absurde și nefondate.

Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Nu e voie ca prin algoritmi să amplifici conţinut politic al unui partid reducând vizibilitatea altora. Asta ar fi interferenţă în alegeri. Dacă există această interferenţă, aceasta e a platformelor, nu a Comisiei. În ce priveşte TikTok, investigaţia e în desfăşurare.

Și președintele Nicușor Dan respinge ferm acuzațiile din raportul american. Șeful statului insistă că referirile la România sunt strict cotextuale, iar decizia de anulare a alegerilor a fost constituțională.

Nicuşor Dan, preşedintele României: Decizia de anulare a  alegerilor a fost un act juridic intern de protecție a ordinii constituționale în fața unei amenințări asimetrice, bazat pe evaluările instituțiilor de securitate națională și pe autoritatea Curții Constituționale a României. România este o democrație puternică, în care deciziile instituțiilor responsabile luate conform Constituției și legilor în vigoare sunt și trebuie respectate. Angajamentul României pentru statul de drept, transparență, libertate de exprimare și corectitudinea proceselor electorale rămâne neclintit, că și angajamentul față de toți aliații și partenerii noștri strategici. (Sursă: Facebook)

Concluzia raportului a făcut însă valuri pe scena politică de la București.

George Simion, președintele AUR: Cerem revenirea la democrație, la votul poporului, alegeri parlamentare anticipate.

Robert Cazanciuc, senator PSD: Aici s-au luat niște decizii considerate de toată lumea ca fiind legale, la președinție sunt niște documente, a fost în CSAT.

Experții în relații transatlantice de la Washington văd însă lucrurile ceva mai nuanțat.

Antonia Pup, asistent universitar Georgetown University: Raportul e mai comentat la București decât la Washington. Asta nu exonerează însă autoritățile române de responsabilitatea să publice raportul cât mai repede.

Anularea alegerilor din România a fost folosită prima dată ca armă de atac împotriva Uniunii Europene de vicepreședintele SUA, J D Vance, anul trecut, la Conferința de Securitate de la Munchen.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă