Mercenarul Horațiu Potra rămâne în arest preventiv
Mercenarul Horațiu Potra rămâne în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, a decis, marți, Curtea de Apel București. Fiul său, Dorian Potra, precum și nepotul, Alexandru Potra, vor sta în continuare în arest la domiciliu, iar primul nu are voie să ia legătura cu tatăl său.
ACTUALIZARE Curtea de Apel București se vă pronunța mâine în legătură cu eliberarea din arest a mercenarului Horațiu Potra. Procurorii au cerut astăzi prelungirea mandatului de arestare în vreme ce avocatul lui Potra susține o măsură mai blândă precum arestul la domiciliu.
ACTUALIZARE Procesul s-a terminat, instanța a rămas să se pronunțe. Horațiu Potra urmează să fie adus la Curtea de Apel București, la procesul în care procurorii solicită prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul lui, iar Horațiu Potra solicită eliberarea din arest, a transmis Alexandru Costache, pentru Telejurnal.
Luna trecută, Înalta Curte a ridicat măsura arestului preventiv în cazul nepotului și fiului său și i-a plasat în arest la domiciliu. Prin urmare, și Horațiu Potra, singurul aflat în arest în acest moment în acest dosar, solicită și el înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai blândă.
Potra este arestat preventiv după ce în luna noiembrie 2024, împreună cu fiul și nepotul său au fost extrădați în Dubai.
Ei sunt judecați într-un dosar alături de fostul candidat pro-rus la președinție Călin Georgescu în care sunt acuzați de tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Procurorii Parchetului General acuză că imediat după decizia de anulare a turului doi a alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, de către Curtea Constiuțională, Horațiu Potra, Călin Georgescu și mai mulți mercenari ar fi pus la cale acțiuni violente, de destabilizare a ordinii constituționale.
Călin Georgescu a fost astăzi la Tribunalul București, unde a contestat verdictul de începere a judecății, pe fond, în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară.

