Percheziții la un primar din Suceava, acuzat că și-ar fi agresat partenera
Percheziţii la primarul comunei Mitocu Dragomirnei din judeţul Suceava, după ce pe numele său a fost depusă o plângere pentru agresiune domestică.
Edilul şi-ar fi agresat partenera și pe fiica acesteia, în vârstă de 20 ani, şi le-ar fi ameninţat cu un pistol. Cele două femei au depus plângere la poliţie şi au prezentat certificate medico-legale care arată că au nevoie de câte cinci zile de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au emis ordine de protecţie şi au percheziţionat casa unde locuiește primarul, dar şi cabana unde s-ar fi petrecut agresiunea.
Anchetatorii au golit şI un iaz din curtea cabanei, dar nu au găsit până acum presupusa armă cu care le-ar fi ameninţat pe cele două femei.
Din datele existente până acum, primarul nu deţine permis de port-armă.
Vă reamintim, pentru urgenţe de orice fel sunaţi la 112, iar numărul Telverde 0800 500 333 este destinat victimelor violenţei domestice.

