“Nu vrem milă, vrem posibilităţi!”. Mesajul persoanelor cu dizabilităţi, transmis la nivel european de eurodeputaţii Nicolae Ştefănuţă şi Katrin Langensiepen
,,Nu vrem milă, vrem posibilităţi!”. Este mesajul persoanelor cu dizabilităţi, transmis la nivel european prin intermediul eurodeputaţilor Nicolae Ştefănuţă şi Katrin Langensiepen.
Cei doi au participat la o conferinţă de presă în Bucureşti, primul eveniment de acest fel care a beneficiat de interpretare în limba semnelor române. Interpret de limba semnelor române, Lena Dermengiu, jurnalist TVR.
Nicolae Ştefănuţă a declarat că Parlamentul European încearcă să lupte pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi a criticat Guvernul României pentru eliminarea scutirii de la plata impozitelor locale pentru persoanele cu handicap.
Nicolae Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului European: Există 1 milion de peroane cu dizabilităţi în România, iar noi, ca stat, nu trebuie să ascundem sub preş chestiunea asta, ci să găsim moduri de a integra. Nu trebuie să dăm milă, ci trebuie să dăm posibilităţi. Mai multă tehnologie care să ajute persoanele cu dizabilităţi să se integreze, să intre pe piaţa muncii. În momentul acesta, persoanele cu autism, de exemplu, între 1% şi 4% intră pe piaţa muncii, e o pierdere pentru stat.
Katrin Langensiepen, europarlamentar german: Sunt multe voci care ignoră drepturile persoanelor cu dizabilităţi, există o lipsă de educaţie, de acces la educaţie, persoanele cu aceste dizabilităţi sunt încă instituţionalizate, sunt privite ca o povară socială, nu ca plătitori de taxe sau clienţi. Şi ce am aflat de la aceste persoane este că ele nu vor beneficii, ci drepturi.

