Avocata Adriana Georgescu, membră a PNL, şi falsul general SIE au fost arestați. Avocata a fost suspendată din PNL
Juecătorii Curții de Apel București au decis arestarea avocatei Adriana Georgescu, membru PNL Sector 1, alături de un bărbat care pretindea că este general SIE, ambii fiind acuzaţi de trafic de influenţă. Au fost prinși în flagrant când primeau 60.000 de euro mită. Potrivit DNA, cei doi au pretins ca îl pot ajuta pe un om de afaceri din Constanța să scape de dosarele penale pe care le avea.
Avocata şi presupusul general SIE, Gheorghe Iscru, au fost aduşi joi la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
Cei doi au fost prinşi miercuri în flagrant de procurori în timp ce primeau 60.000 de euro, dintr-o sumă totală de 500.000 de euro pe care ar fi pretins-o de la un om de afaceri din Constanţa. În schimbul banilor, aceştia ar fi promis intervenţii în justiţie sau la diverse autorităţi, printre care instituţii din subordinea Guvernului sau Administraţia Prezidenţială.
Cei doi au fost ridicaţi şi duşi la audieri. La un moment dat, la sediul DNA a fost chemată o ambulanţă, după ce avocatei i s-a făcut rău. În prezent, starea acesteia de sănătate este bună.
Potrivit unor surse judiciare, Adriana Georgescu ar fi cerut jumătate de milion de euro de la omul de afaceri Jean-Paul Tucan, susţinând că poate interveni pentru a-l ajuta în rezolvarea unui dosar penal. Acesta a fost trimis în judecată în august 2025 pentru fraude cu fonduri europene. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, însă nu a trecut de camera preliminară.
PNL Sector 1 a anunţat miercuri că Adriana Georgescu va fi suspendată din calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal imediat ce va exista un comunicat oficial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Filiala liberală mai preciza că Adriana Georgescu nu este consilier al PNL Sector 1, nu este liderul Organizaţiei de Femei a PNL Sector 1 şi nu ocupă nicio funcţie de conducere sau reprezentare în cadrul filialei, iar „menţionarea unor astfel de funcţii în articolele apărute în presă este eronată şi nu reflectă realitatea obiectivă”.

