Statele Unite anunță exerciții militare aeriene în Orientul Mijlociu
Statele Unite anunță exerciții militare aeriene în Orientul Mijlociu, la o zi după ce portavionul și grupul naval USS Abraham Lincoln au intrat sub jurisdicția Comandamentului Central al Statelor Unite CENTCOM.
Exercițiile vor dura mai multe zile. Scopul: demonstrarea capacității de a desfășura și susține puterea aeriană de luptă în zona de responsabilitate a Comandamentului Central al SUA.
Pregătirea pentru executarea “unui răspuns flexibil” este de asemenea o coordonată urmărită de specialiștii militari, în contextul în care Washingtonul rămâne cu ochii pe felul în care Teheranul stinge demonstrațiile anti-regim.
Potrivit unor surse neoficiale, arestările au continuat săptămâna aceasta, pe fondul unui bilanț al victimelor ce ar ajunge la ordinul zecilor de mii.
Statele Unite au dislocat în regiune și o escadrilă de avioane de vânătoare, parte dintr-o unitate ce a mai participat la operațiuni de răspuns pentru Iran, iar Marea Britanie a trimis în regiune avioane Typhoon.

