Mese bogate de sărbători | Excesele alimentare au dus la probleme de sănătate, unele terminate la UPU

26 December 2025, 20:47 (actualizat 26 December 2025, 21:29)

Crăciunul este însoțit din păcate și de unele excese, în special alimentare. Mesele bogate, combinate cu alcool, transformă bucuria în urgență medicală. Dovadă este numărul mare de solicitări pentru ambulanță și prezența în unitățile de primiri urgențe care au preluat pacienți cu afecțiuni digestive sau pe cei care au pierdut numărul paharelor de alcool. 

După 40 de zile de post, în care s-au obținut de la carne, ouă și lactate, festinul din zilele de sărbătoare da multora dureri, nu de cap, ci digestive. Pofta e mare și atunci când îi dai frâu liber e ușor să ajungi la excese. Mâncărurile grele, grăsimile și alcoolul au trimis la Unitatea de Primiri Urgențe din Iași zeci de persoane.

Diana Cimpoeșu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi: Avem patologie specifică sărbătorilor generată de excesul de mâncăruri. Un număr de 30-35 la fiecare gardă… consum excesiv de alcool.10 până la 15 de cazuri în fiecare gardă. Pacienți pe care îi aducem din stradă sau de la domiciliu, îi tratăm. 

În general, însă, oamenii înțeleg ce înseamnă meniul bogat de Crăciun și cumpătarea, pentru că sărbătorile să fie petrecute acasă, nu la spital.

În zona București-Ilfov, aproape 400 de oameni au exagerat cu mâncarea și alcoolul și au fost nevoiți să ceară ajutorul medicilor.  

În total, ambulanțele au preluat aproape 3 mii de persoane în ultimele 2 zile, cele mai multe erau cazuri de cod roșu și galben.

Alis Grasu, manager al serviciului de ambulanță București: Au fost și 317 persoane afecțiuni digestive …58 cu alcool. Unele dintre ele au avut afecțiuni cronice, dar au făcut abuzuti alimentare din toate preparatele în primele zile de sărbători. Puțină grijă pentru corp, starea de bine… și după Crăciun. Să consume câte puțin, să evite combinațiile de alcool cu grăsime, să mănânce mai ușor, supe, ciorbe, legume, iarut, fructe, carne slabă.

Și tot în Capitală, la urgențe au ajuns și 70 de persoane care n-au ținut cont de temperaturile scăzute și de gheață de pe străzi și au suferit entorse, contuzii și chiar fracturi. Medicii ne recomandă grijă și cumpătare în toate, dacă dorim să avem zile liniștite, mai ales că după Crăciun vin alte zile cu mese îmbelșugate, de Revelion.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite