„Harta Literară”, prima hartă interactivă a locurilor din Bucureşti care apar în cărţi
„Harta Literară” este prima hartă interactivă a locurilor care apar în cărţi şi a spaţiilor cu valoare literară şi propune o nouă modalitate de explorare urbană, prin intermediul literaturii. Bucureştiul, primul oraş inclus în proiect, este reprezentat de peste 300 de locuri şi peste 600 de conexiuni cu opere clasice şi contemporane sau cu episoade semnificative din istoria literaturii noastre.
“Harta Literară” pune cărțile pe străzile Bucureștiului și invită la plimbări reale prin locuri ficționale. Este o hartă interactivă care adună locurile despre care au scris autorii care au trăit și și-au imaginat Bucureștiul. Harta Literară nu este doar o colecție de locuri, ci mai ales o invitație la explorare. E o platformă vie, unde vizităm locuri din cărți, dar și unde cititorii sau comunitățile pot contribui cu propriile descoperiri. Astfel, orașul se transformă într-o ficțiune de zi de zi, mereu deschis dialogului dintre literatură și viața urbană, potrivit descrierii de pe siteul Harta Literară.
E un proiect ce se actualizează permanent, prin adăugarea de noi locuri și cărți.

