Atacul armat de pe insula Bondi, inspirat de Stat Islamic. Poliţia australiană afirmă că suspecții au călătorit în Filipine înainte de tragedie

16 December 2025, 14:56

Poliția australiană investighează atacul de pe plaja Bondai drept un act de terorism islamist. Autoritățile confirmă că cei doi suspecți, tată și fiu, ar putea avea legături cu gruparea Stat Islamic. Cel puţin 15 oameni şi-au pierdut viaţa duminică, în atacul terorist.

Poliţia din Australia afirmă că presupuşii autorii ai atacului, Sajid Akram, în vârstă de 50 de ani, şi fiul său Naveed, de 24 de ani, au călătorit în Filipine luna trecută. Autorităţile identificaseră în maşina lor două steaguri ale grupării Statul Islamic.

Mal Lanyon, comisar, Poliția New South Wales: Motivele pentru care s-au dus în Filipine și scopul acestei călătorii, precum și locurile pe care le-au vizitat în timpul șederii acolo, fac obiectul unei anchete în acest moment. Confirm, de asemenea, că vehiculul înregistrat pe numele tânărului conținea dispozitive explozive improvizate. Confirm, însă, și faptul că acesta conținea două steaguri ISIS confecționate artizanal.
  
Anthony Albanese, premierul Australiei: Se pare că există dovezi că acest lucru a fost inspirat de o organizație teroristă, de ISIS.

După cel mai grav atac armat din ultimii 30 de ani, Australia vrea să înăsprească legea armelor de foc, inclusiv prin necesitatea de a înnoi mai des permisele. Ambasadorul israelian în Australia crede ca este nevoie si de o mai bună educatie pentru protejarea comunității evreiești.

Amir Maimon, ambasadorul Israelului în Australia: Sper că vor fi luate toate măsurile necesare pentru a garanta siguranța vieții australienilor de confesiune evreiască. Este vorba despre educație, în primul rând pentru că este necesară, despre măsuri de securitate îmbunătățite.

Dar ceea ce a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru ceilalţi oameni aflaţi pe plajă la momentul atacului a fost intervenţia incredibilă a unui localnic. Un vânzător de fructe a reuşit să îl surprindă pe unul dintre atacatori, din spate, şi să îi smulgă puşca din mâini. Ahmed al Ahmed este el însuşi musulman, fiul unor imigranţi sirieni.

Anthony Albanese, premierul Australiei: Suntem o țară curajoasă. Ahmed al Ahmed reprezintă ce este mai bun în țara noastră. Nu vom permite ca această țară să fie divizată. Asta urmăresc teroriştii.

Sute de oameni au venit la memorialul imporvizat lânga locul tragediei de pe plaja Bondi. În timp ce pe pânzele faimoasei cladiri a Operei din Sydney au fost proiectate menore – sfesnice cu sapte brate, simbol evreiesc stravechi.

Peste o mie de oameni sarbatoreau prima zi de Hanukkah, în momentul atacului. Cele 15 victime aveau intre 10 si 87 de ani.

Australia vrea să înăsprească legea privind deţinerea de arme. Premierul anunţă reguli noi

Australia vrea să înăsprească legea privind deţinerea de arme. După cel mai grav atac armat din ultimii 30 de ani, în care doi bărbați, tată și fiu, au ucis 15 oameni care sărbătoreau Hanuka pe o plajă din Sydney, premierul anunţă că va institui reguli noi: se va limita numărul de arme pe care un om le poate deţine şi va fi redusă valabilitatea permisului. Între timp, sute de oameni aduc flori şi aprind lumânări la memorialul improvizat pe plaja Bondi.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite