Biserica Ortodoxă sărbătorește Vestea Zămislirii Sfintei Fecioare Maria

9 December 2025, 08:18

Astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește vestea zămislirii Sfintei Fecioare Maria. Părinții ei, Ioachim și Ana, ajunseseră la vârsta senectuții și nu reușiseră să aibă copii, fapt care, în vremea aceea, era considerat o nevrednicie și chiar un blestem al lui Dumnezeu. Ioachim a și fost admonestat la un moment dat de un preot al Marelui Templu: „De ce aduci tu daruri, tu care ești nevrednic?”

Ioachim și Ana s-au rugat cu tărie, iar într-o zi Sfintei Ana i se arată un înger, cel mai probabil vestitorul „de serviciu”, Sfântul Arhanghel Gavriil, care o asigură că va naște o fată ce va deveni mama lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Îi lasă și niște instrucțiuni, conform cărora Fecioara trebuia dusă la Biserică de la vârsta de trei ani și lăsată acolo spre pregătire pentru desăvârșire. Evident, totul se petrece așa cum vestise îngerul.

Zămislirea Sfintei Fecioare este prilej de despărțire cultică între ortodocși și catolici. Catolicii o sărbătoresc pe 8 decembrie și cred că Fecioara s-a născut fără intervenția masculină a Sfântului Ioachim. Este vorba despre așa-numita Concepție Imaculată, dogmă parafată prin bula Papei Pius al Nouălea în anul 1854. Până atunci, credința în Imaculata Concepție era la libera alegere a fiecăruia.

Nu e vreme să teologizăm subiectul, cine vrea să citească găsește material. Argumentul ortodox: nimeni nu se putea naște întocmai ca Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, parte din Treime. Argumentul catolic: Maria a trebuit să fie eliberată de consecințele păcatului strămoșesc încă de la momentul concepției sale.

Una dintre logici este mai vecină cu sofismul decât cealaltă. Decideți domniile voastre care!

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite