Cozonac cu porţia de Crăciun. Dulciurile scumpe de sărbători ne pun la dietă

28 November 2025, 20:40

Cozonacul, pralinele sub formă de globuri, brăduţii şi figurinele din ciocolată de Moş Crăciun devin anul acesta adevărate delicatese. Se vede şi din comenzile înregistrate de ciocolatieri şi cofetării. Sunt cu 20% mai mici faţă de anul trecut. În plus, şi porţile s-au redus. Se cumpără inclusiv cozonac la felie.

Nici o lună nu ne mai desparte până la Crăciun și se munceşte la foc continuu, pentru ca de sub brad să nu lipsească măcar o cutie cu bomboane de ciocolată. Însă, din cauza scumpirilor în lanţ Moş Crăciun s-ar putea să nu fie la fel de darnic ca în anii trecuţi.

Roxana Ştirbu, ciocolatier: Anul acesta se observă un comportament diferit al clienţilor nostri. Dacă anul trecut alegeam pachete de 12 sau 16 praline, anul acesta se simte un consum şi o cerere mai mică la pachetele de Crăciun, între 6 – 10 praline per cutie.

Aceeaşi tendinţă se observă şi în cofetării. Comenzile pentru cozonaci sunt sub cererea de anul trecut.

Florence Mihăila, cofetar: Costul e de doar 10 lei în plus pe care am fost nevoiţi să îl adăugăm per kilogram. Încercăm să mai oferim şi un discount clienţilor, să nu simtă această creştere. Majoritatea merg pe cozonaczul tradiţional, cu nucă şi cacao.

Mădălina Chiţu, jurnalist TVR: Chiar dacă față de acum un an prețul boabelor de cacao tranzacționate la bursă a scăzut cu peste 40 de procente, în România se află în topul scumpirilor din ultimul an. Datele statisticii arată că plătim pentru produsele pe bază de cacao cu peste 20 de procente.

S-au scumpit si ouăle, laptele, untul. Ca să faci un cozonac, de exemplu, plăteşti cu cel puţin 20 de procente mai mult numai pe ingrediente, la care se adaugă costurile crescute la utilităţi şi, pentru cofetării, cu forţa de muncă.

Şi, cum nu pot concepe Crăciunul fără cozonac, oamenii preferă să mai reducă din cantitate:

  • Nu va lipsi, dar o să luăm unul mai prost. Doar ca să bifezi că ţi-ai luat cozonac.
  • Îl vom face în casă. Nu vom cumpăra. (Credeţi că dacă îl faceţi în casă credeţi veţi ieşi mai ieftin?) Clar nu, dar sigur ştiu ce mănânc.

Din cauza scumpirilor, pentru mulți sărbătorile nu vor fi îmbelșugate. Deşi bugetul va fi asemănător cu cel de anul trecut, coşul de cumpărături va fi mult mai mic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite