Instalarea Guvernului Munteanu a adus o anumită relaxare în apele politice de la Chișinău. Primele vizite ale noului premier la București și Bruxelles au arătat clar vectorul de politică externă al noii guvernări PAS din Republica Moldova. Chișinăul primește mesaje optimiste din partea partenerilor, iar noul guvern și-a asumat obiectivul de a finaliza negocierile de aderare până în 2028. Dacă mă întrebați, cred că este un termen rezonabil, dar… acest dar ridică și unele îngrijorări.
Temerea unor analiști că la Chișinău a ajuns un premier din afara lumii politice mi se pare puțin exagerată. Tocmai un premier fără ambiții politice personale ar putea să-și asume reforme dureroase, chiar dacă acestea nu vor fi pe deplin înțelese de populație.
Prima reformă de care Republica Moldova are nevoie ca de aer este reforma administrativ-teritorială. Nu este un secret că, la fel ca statele vecine, Republica Moldova se confruntă cu depopularea. În prezent, țara are 33 de raioane, 13 municipii, 1 682 de localități (66 urbane și 1 616 rurale) și Autonomia Găgăuză. Fiecare raion are un președinte, un secretar și între 2 și 4 vicepreședinți. Fiecare municipiu are un primar, un secretar și între 2 și 4 viceprimari, toate acestea la o populație de aproximativ 2,4 milioane de oameni.
Această reformă a fost discutată de zeci de ani, însă nicio guvernare nu a reușit să o implementeze. În opoziție, toate partidele se declară pentru reformă, dar odată ajunse la putere „mai trebuie discutat”. Merită amintit că în anii 1998–1999 a avut loc o schimbare majoră: s-a trecut de la raioane la județe. Reforma a durat însă foarte puțin. În 2001, odată cu venirea comuniștilor la putere, țara a revenit la împărțirea administrativ-teritorială de tip sovietic. De atunci, populația s-a redus cu cel puțin un milion de oameni.
Argumentul de atunci al comuniștilor era că cetățenii ar fi nevoiți să se deplaseze prea mult pentru acte și proceduri administrative: nu la 30–40 km până la centrul raional, ci la 70–100 km până la centrul județean. Între timp, acest argument a căzut. Una dintre cele mai reușite reforme ale Republicii Moldova a fost crearea ASP-urilor (Agenția Servicii Publice), cu sedii în fiecare raion, care oferă toată gama de acte necesare cetățenilor.
Prin urmare, trecerea la județe sau regiuni — indiferent de denumirea aleasă — nu va afecta eliberarea actelor. Se va reduce doar numărul șefilor de ASP: nu vor mai fi câte un director în fiecare raion, ci unul regional, cu specialiști principali în fiecare oficiu teritorial.
Reforma ar putea fi implementată tocmai de Guvernul Munteanu, deoarece, cel puțin la prima vedere, premierul Alexandru Munteanu nu pare să aibă ceva de pierdut în plan politic. În plus, are timpul de partea sa: doi ani până la următoarele alegeri locale, trei până la prezidențiale și patru până la parlamentare. Prin urmare, acum este momentul cel mai potrivit pentru asumarea ei.
Desigur, se pot opune mulți membri ai PAS: primari, consilieri locali și raionali. Unii ar putea rămâne fără funcții, iar concurența pentru pozițiile regionale sau județene va fi mult mai mare. Totuși, fără această reformă — care ar trebui să includă și reorganizarea organelor de drept, asistenței sociale și a sistemului medical — Republica Moldova riscă să devină, în cadrul UE, un „mamut” micro-administrat, ineficient și greoi. Practic, principalii oponenți ai reformei ar fi clientela politică din toate partidele reprezentate în actualul Parlament.
Justiția rămâne cea mai importantă putere a statului care încă nu a demonstrat că dorește cu adevărat să devină europeană. După experiența vetting-ului și pre-vetting-ului, a devenit clar că o parte semnificativă a sistemului judiciar preferă să rămână așa cum este: clientelar, plin de rude și cumetri.
Statul trebuie să vină cu o viziune clară, fermă și aplicabilă, care să genereze rezultatele necesare. Nu sunt specialist în drept, dar până acum Justiția nu a arătat că ar fi dispusă să se reformeze.
Un alt proiect major pentru Guvernul Munteanu și guvernarea PAS este reintegrarea țării. Mai devreme sau mai târziu, regimul de la Tiraspol ar putea „crăpa” sub presiunea economică exercitată de partenerii Republicii Moldova. Din punctul meu de vedere, Chișinăul nu este pregătit pentru un astfel de scenariu.
Dacă reintegrarea socială și economică ar putea fi realizată cu sprijinul UE, reintegrarea politică rămâne un domeniu în care nu am văzut până acum un plan clar. Reintegrarea socială ar necesita câteva sute de milioane de lei anual — cheltuieli pentru asigurări medicale și sociale ale populației din stânga Nistrului. Acești bani pot fi găsiți, fie din resurse interne, fie de la donatori externi.
Partea sensibilă este reintegrarea politică și juridică. Dacă Ucraina și-a adoptat încă de la începutul conflictului din Donbas o lege privind teritoriile temporar ocupate, Republica Moldova nu are un astfel de document. Întrebarea esențială este: ce facem cu funcționarii care au judecat dosare politice, cu ofițerii de securitate care au filat cetățeni ai RM, cu autorii manualelor impregnate de propagandă pro-Kremlin?
Acești oameni vor rămâne în acest teritoriu și vor trebui integrați. Este una să fii anchetator de crime și violuri și cu totul alta să fii anchetator „specializat” în dosare de „discreditare a armatei ruse”. La toate aceste întrebări Chișinăul trebuie să fie pregătit să ofere răspunsuri.
Cea mai mare problemă a guvernelor PAS din ultimii patru ani a fost comunicarea. De prea multe ori am avut parte de PR în loc de comunicare reală, cu unele excepții. Premierul și echipa sa trebuie să fie mult mai atenți și să pregătească, din timp, strategii eficiente pentru reformele menționate.
Anul 2028 trebuie să aducă încheierea negocierilor și finalizarea reformelor principale. În caz contrar, forțele populiste și pro-ruse au șanse mari să revină la putere. Iar de acolo până la blocarea drumului european — inclusiv a semnării Acordului de Aderare — distanța este uriașă, ca de la pământ la cer. Republica Moldova riscă să devină un nou „candidat etern”, asemenea unor state din Balcanii de Vest sau chiar Turciei, candidat etern.
2028-2029 vor fi ani electorali atât la Chișinău cât și la București, iar ezitarea sau întârzierea unor reforme ar putea genera guvernări populiste care ar deturna orice speranță de aderare la lumea civilizată a Republicii Moldova.
Urmărește-ne pe Google News
