Zelenski anunță că Uniunea Europeană pregătește al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Uniunea Europeană pregătește al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, anunţă preşedintele Volodimir Zelenski. Iniţiativa vine la doar câteva săptămâni după adoptarea celui de-al 19-lea set de măsuri, aprobat de Consiliul UE.
Zelenski a precizat că noul pachet va viza entități și persoane juridice din Rusia care continuă să obțină profituri din resursele energetice ale acestei ţări, precum şi pe cei implicați în răpirea copiilor ucraineni.
Potrivit liderului de la Kiev, pachetul, care ar putea include restricții suplimentare în energie și finanțe, ar urma să întărească sancţiunile economice deja în vigoare.
Adoptarea fiecărui pachet de măsuri a fost adesea întârziată de opoziția unor state membre, precum Ungaria și Slovacia.
Volodimir Zelenski: Împreună cu partenerii noștri din Uniunea Europeană pregătim deja al douăzecilea pachet de sancțiuni. Ne așteptăm ca acest pachet să fie gata într-o lună și propunem să adăugăm entități juridice și persoane fizice ruse care încă fac bani din resurse energetice. Vor fi prevăzute, de asemenea, măsuri cu privire la răpitorii copiilor ucraineni. Trebuie să existe o presiune globală împotriva acestui lucru și, desigur, trebuie să existe mult mai multă presiune asupra tuturor schemelor care permit funcționarea producției militare ruse.

